Deși a fost unul dintre primii fotbaliști pentru care Gigi Becali și-a manifestat interesul în această vară, transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB încă nu s-a perfectat, iar revenirea lui a devenit o adevărată telenovelă.
Latifundiarul din Pipera a recunoscut încă de la începutul campaniei de transferuri că internaționalul român reprezintă o prioritate pentru roș-albaștri și că i-a oferit un contract-beton din punct de vedere financiar pentru nivelul fotbalului din Superliga, însă stoperul, în ciuda lipsei altor alternative concrete, a tot ezitat să ofere un răspuns final.
Între timp, FCSB i-a adus pe Alex Băluță, Damjan Djokovic și Siyabonga Ngezana, iar Chiricheș tot nu i-a spus „da” sau „nu” lui Gigi Becali. Se pare că un impediment în calea realizării mutării este reprezentat de salariul enorm pe care fundașul îl încasează în Italia, la Cremonese. Nu mai puțin de 1 milion de euro pe sezon primește românul la echipa retrogradată în Serie B, sumă de care latifundiarului i-ar fi imposibil să se apropie.
În cazul în care „pista Chiricheș” va pica, roș-albaștrii se vor orienta, cel mai probabil, către alte variante din străinătate, așa cum au anunțat în mai multe rânduri atât prin vocea patronului, cât și prin cea a managerului Meme Stoica.
Gigi Becali a anunțat în dimineața zilei de duminică, 25 iunie, că i-a oferit o sumă consistentă lui Vlad Chiricheș, care ar urma să câștige la FCSB într-un singur an banii pe care latifundiarul i-ar fi plătit pentru un transfer al lui Andrei Burcă de la rivala CFR Cluj.
„Salariul pe un an al lui Chiricheş costă cât transferul definitiv al lui Burcă. El trebuie să dea un răspuns. A spus că aşteaptă să vadă ce are, eu i-am făcut o ofertă, dar o să vedem. Aşteptăm să dea un răspuns. Mai avem vreo doi pe listă, dar nu sunt convins de ei.
Nu mai iau decât jucători care pasează. Pentru că aşa am luat golurile de la 2-0 (n.r – cu Farul). Toată lumea, zbang!, în ele. Nu, tată! O să dau un ordin că nu mai ai voie să te aperi în 40 de metri. Te aperi în 40-50 de metri. Nu mai ai voie să te aperi în careu. Bun, ne retragem, dar nu mai ai voie până în 16 metri. Dacă se apără aşa, imediat mă duc la bază şi fac şedinţă cu ei. Nu mai vreau să văd aşa ceva.
De asta vreau să aduc un fundaş central. Când vine mingea la el să nu dea lumânare în sus sau dă aiurea în ea. Nu, dacă vine mingea la el şi este singur, o opreşte şi pasează. Iese cu mingea la picior, nu mai vreau să dăm aşa în ele”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER