Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a reacționat în exclusivitate pentru ProSport, după replica primită din partea președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
În dimineața zilei de marți, 27 iunie, Gigi Becali și-a făcut apariția la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, unde a avut loc Adunarea Generală. Patronul lui FCSB spera să îi aibă drept aliați pe rivalii din Superliga în vederea înlăturării regulii U21, însă șapte dintre cele 16 cluburi nu au votat împotriva acestei reguli.
Gigi Becali a ieșit de la Adunarea Generală și i-a numit sclavi pe cei care nu i-au fost alături în demersul său. Rapidiștii și dinamoviștii nu au rămas indiferenți și au contestat comportamentul patronului de la FCSB.
De asemenea, și președintele Răzvan Burleanu a avut o reacție fără precedent. Acesta i-a transmis lui Gigi Becali „să își ia jucăriile și să plece” dacă nu este de acord cu regulamentul FRF.
Gigi Becali a anunțat că va continua boicotul inițiat și în meciul din prima etapă nu va introduce pe teren niciun jucător U21, riscând astfel să piardă meciul cu FC U Craiova la masa verde.
„După aceste declarații, vă spun sincer că m-am supărat foarte tare. Burleanu e un copil obraznic, iar faptul că îmi spune mie să îmi iau jucăriile și să plec acasă dă dovadă că acest copil nu are pic de respect față de un om care a băgat milioane de euro în fotbal din 2002 și până acum. Voi mă credeți pe mine prost? Păi, eu am făcut acest circ cu un scop anume. Eu nu mai puteam să contest acum decizia asta deoarece o poți contesta doar în 15 zile. Și nu am contestat de atunci că știți bine ce probleme aveam. Dar acum scopul mi l-am atins. El a pus din nou pe rol treaba asta și acum o pot contesta. Dar, revenind la Burleanu. Ce avere avea el înainte și ce avere are acum? Să vă uitați pe declarația lui de avere. Nu îți este Burlene pic de rușine? Lasă că nu o să îți meargă cu mine.
Mă voi duce la Tribunal. Nu poți tu obliga o societate comercială să joace cu cine vrei tu. Îi transmit și lui Mititelu că o să câștige meciul din prima etapă cu noi cu 3-0. Eu nu voi pune în teren jucător U21. Să ne cheme apoi Burleanu la Comisii. Păi, tu îți bați joc de noi? Nu îți e rușine sa vorbești așa cu un om de 65 de ani? Hai că o să terminați voi și cu mesele alea pentru voturi. O să terminați voi cu toate cadourile alea pe care le faceți pe la unii și alții. Știți foate bine ce trimiteți pe la cluburi în scop electoral.
Păi, tu mă obligi pe mine, Mititelu și Rotaru cu cine să jucăm? Păi, tu ai mai ai curajul să vorbești. Ai uitat cum l-ai mințit pe Mititelu? Mă ataci că am făcut pușcărie? Dar când am dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA a fost bine? Când am adus Real Madrid și Chelsea la București a fost bine?”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER