Marcus Thuram a semnat cu Inter și va evolua la formația de pe Stadio Giuseppe Meazza.
Marcus Thuram, fiul marelui Lilian, a fost anunțat oficial la Internazionale Milano, finalista Ligii Campionilor. După eșecul de la Istanbul, milanezii l-au vândut pe Edin Dzeko la Fenerbahce și l-au înlocuit cu fotbalistul Borussiei Monchengladbach.
„Atacantul, născut în 1997, se alătură nerazzurilor după patru sezoane cu Borussia Mönchengladbach. Marcus Thuram este rapid. Întotdeauna a fost rapid, pentru a-și atinge obiectivele și pentru a depăși orice obstacol în calea lui.
Pentru a arăta că valorează mult mai mult decât doar numele de pe spatele tricoului, deși nu a uitat niciodată învățăturile și exemplul tatălui său Lilian, care, inițial, ar fi preferat ca el să se apuce de judo sau scrimă.
Ambii au fost meniți să facă furori în Italia. Marcus s-a născut pe 6 august 1997 la Parma, în timp ce tatăl său juca pentru Gialloblù. Thuram mereu se bucură să marcheze. Este o bucurie care i-a fost insuflată de Ronaldinho, Henry și Leo Messi.
Aventura fotbalistică a lui Marcus a început la Neilly-sur-Seine înainte de a se alătura lui Athletic Club Boulogne-Billancourt, unde, la vârsta de 13 ani, s-a prezentat odată la un meci purtând aceleași ghete pe care le îmbrăcase tatăl său în finala Cupei Mondiale din 2006.
Pe urmele lui Lilian, la propriu. A semnat pentru Sochaux și apoi Guingamp în 2017. Până atunci, era pe drumul său. El a marcat 17 goluri pentru EAG în două sezoane cu clubul, inclusiv unul pentru a elimina Paris Saint-Germain din Coupe de la Ligue în 2019.
Marcus a devenit și mai rapid și nu a trecut mult timp până a plecat în Germania pentru a semna cu Borussia Mönchengladbach. Și-a schimbat jocul, adăugând ritmului și puterii sale o tehnică rafinată și un simț incredibil al golului.
Thuram este unul dintre acei animatori electrizanți; își conduce echipa pe teren și în afara terenului. Marcus a sărbătorit victoriile de acasă ale lui Gladbach fluturând tricoul pe un fanion în fața.
Și acele victorii și succese au continuat să vină și să crească, atât de mult încât a câștigat un loc într-o echipă talentată a Franței și a jucat finala Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.
Calea lui s-a mai intersectat cu Inter. În octombrie 2020, Thuram și-a făcut debutul în Liga Campionilor împotriva nerazzurrilor la San Siro. A gustat prima dată din San Siro, a crescut visând să-l imite pe Ronaldo O Fenômeno, care s-a înfruntat în numeroase bătălii cu tatăl său Lilian.
Acum, după cel mai bun sezon al său de până acum cu 13 goluri și șase pase decisive în Bundesliga, aventura lui Tikus cu nerazzurri a început oficial. Bine ai venit”, a fost comunicatul celor de la Inter.
La finalul anului 2020, în cadrul unui meci dintre Borussia Monchengladbach și TSG Hoffenheim, Marcus Thuram l-a scuipat pe Stefan Posch, iar conducătorii formației de pe Borussia Park s-au simțit nevoiți să își amendeze propriul jucător cu 40.000 de euro. Lilian Thuram, fost campion mondial cu Franța și tatăl fotbalistului din „Hexagon”, a rămas înmărmurit când a auzit de gestul fiului său.
„Am fost extrem de șocat. Mi-am pus chiar întrebarea dacă acela este cu adevărat fiul meu. Dar apoi am avut explicația lui. Aceea că a fost ceva involuntar. Era foarte furios și și-a insultat adversarul, dar saliva i-a ieșit din gură fără să vrea.
Mi-a spus: «Tată, nu aș vrea ca oamenii să creadă că aș fi în stare să scuip pe cineva intenționat!». El acceptă că a greșit și cred că este normal să fie pedepsit, pentru că, într-adevăr, este un gest care nu ar trebui să existe pe terenul de fotbal”, a spus Lilian Thuram, citat de L’Equipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER