Ianis Hagi primește un avertisment înaintea unui nou sezon în tricoul lui Rangers, după ce în ediția precedentă a jucat extrem de puțin din cauza accidentării care l-a ținut departe de teren mai bine de un an.
Ianis Hagi (24 de ani) a primit un ultimatum din partea scoțienilor chiar în ziua în care fiul lui Gică Hagi s-a prezentat la reunirea lui Rangers.
Românul a ratat o mare parte a sezonului 2022-2023 din cauza unei accidentări grave, iar scoțienii se tem ca povestea să nu se repete și în ediția 2023-2024. Conform jurnaliștilor de la Ibrox News, Ianis Hagi va trebui să își demonstreze calitățile într-un timp scurt, astfel va fi trecut pe lista plecărilor de la Rangers.
„Fanii își doresc să vadă un nou sezon foarte bun de la un jucător care a demonstrat că este capabil de lucruri mari. Cu angajamentul și dragostea lui față de club, acestea sunt bonusuri care se leagă perfect cu talentul său.
Totuși, trebuie spus că dacă sezonul lui Hagi este din nou afectat de inconsecvență și accidentări, ar trebui să fie printre primele nume care să plece. Chiar dacă este un favorit al publicului, acest lucru nu ar trebui să influențeze viziunea clubului al cărui obiectiv principal este succesul”, au scris scoțienii de la Ibrox News.
Chiar dacă a lipsit de pe teren mai bine de un an, Ianis Hagi nu duce lipsă de oferte. Espanyol este pregătită să facă o ofertă pentru fiul lui Gică Hagi, iar pe lista echipelor interesate de serviciile acestuia se mai află Galatasaray, Aberdeen și US Lecce.
Rangers, clubul care l-a transferat de la Genk în schimbul sumei de 3,5 milioane de euro, este dispusă să renunțe la serviciile internaționalului român dacă primește o ofertă 4 milioane de euro.
Ianis Hagi și-a prelungit contractul cu Rangers la finalul anului 2022, în perioada în care se afla în proces de recuperare. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro mai are contract cu formația din Scoția până în vara lui 2026.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER