Gigi Becali (65 de ani) a primit o veste proastă înainte ca FCSB să debuteze în sezonul 2023-2024 din Superliga.
Arnold Garita, atacantul care s-a despărțit de FC Argeș în vară, a refuzat FCSB pentru a merge în liga a doua din Arabia Saudită.
Deși era dorit cu insistență de Gigi Becali la FCSB, Arnold Garita a ales să nu mai rămână în fotbalul din România deoarece oferta primită de la Al Faisaly, echipă care joacă în liga a 2-a din Arabia Saudită, era mult peste ceea ce putea latifundiarul din Pipera să îi ofere.
Arnold Garita (26 de ani) a semnat cu Al Faisaly din postura de jucător liber de contract, iar saudiții îi vor plăti nu mai puțin de 600.000 de dolari în primul sezon, respectiv 450.000 de dolari salariu și 150.000 de dolari primă de instalare.
Mai mult, atacantul francez are trecut în contract un bonus de promovare în valoare de 50.000 de euro, dar poate intra în posesia ei doar dacă Al Faisaly va promova în prima ligă din Arabia Saudită, anunță GSP.
Vestea că Arnold Garita a semnat cu Al Faisaly este proastă pentru Gigi Becali, dar bună pentru Meme Stoica, deoarece președintele Consiliului de Administrație de la FCSB nu îl dorea pe vârful francez la vicecampioana României.
Îi place lui (n.r. – Gigi Becali) de Garita, da, da, da. Mai sunt speranţe. Nu aş pleca în speranţe. Aş vrea să se închidă să-şi găsească undeva în altă parte şi băiatul ăla. Undeva să se ducă”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport.
Cotat de site-urile de specialitate la 650.000 de euro, Arnold Garita a ajuns la FC Argeș în iulie 202, dar s-a despărțit de formația argeșenilor după ce a retrogradat în eșalonul secund, Francezul a mai jucat în trecut pe la echipe precum Bourg-en-Bresse, RSC Charleroi, FC Villefranche, US Boulogne, USL Dunkerque, Bristol City, Plymouth și LB Chateauroux.
În tricoul lui FC Argeș, atacantul francez a bifat 40 de meciuri, a dat 14 goluri și a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER