Mircea Rednic garantează pentru achizițiile UTA-ei și face o promisiune! Ce obiectiv are

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic garantează pentru achizițiile UTA-ei și face o promisiune! Ce obiectiv are
  • Publicat:

UTA a achiziționat oficial 11 fotbaliști în această vară, plus pe danezul Frederik Holst, care s-ar putea să ajungă la Arad de abia în ianuarie 2024, fiind încă sub contract cu suedezii de la Helsingborg. Mircea Rednic s-a declarat mulțumit de ceea ce au reușit să-i aducă șefii arădenilor, cu mențiunea că pe unii i-ar fi dorit ceva mai repede la echipă. Totodată, „Puriul” a ținut să precizeze că s-a respectat plafonul salarial de 7.000de euro, în „afară de una – două excepții”.

Mircea Rednic garantează pentru achizițiile UTA-ei și face o promisiune! Ce obiectiv are

Rednic susține că atmosfera din lot e mult mai bună decât cea din finalul sezonului trecut și garantează pentru calitatea achizițiilor de la UTA, incluzându-l aici pe ghanezul Bruce Nortey (20 de ani).

„Acum aud muzică în vestiar, s-a format un grup și asta nu am avut noi anul trecut. Nu eram prea mulțumit de antrenamente, de cum se desfășurau ele în momentul când am preluat UTA. Acum e altceva, eu sunt realist pentru că aveam calitate. Rednic nu a făcut doar rău, nu a el făcut curățenie, au fost jucători care erau la sfârșit de contract sau care aveau salarii mari. Împreună cu domnul Meszar și conducerea clubului am stabilit să oferim salarii între 5 și 7 mii de euro, cred că la doi jucători s-a depășit această limită. Sunt sigur că cei noi au venit cu ambiție, o să aducă un plus echipei, sunt convins că va fi o diferență. Cum i-am luat? S-a întrunit un comitet de urgență de scouteri, au pus suflet acolo, toți eram înnebuniți să găsim soluțiile cele mai bune.

S-au primit CV-uri de la foarte mulți jucători, de la foarte mulți impresari, ne-am uitat pe imagini video, iar eu – bineînțeles – am avut ultimul cuvânt. Ne-am luat pe calități atac și apărare, deci nu s-a stat. Sunt sigur că am adus jucătorii de care eu am nevoie, sunt băieți cu mult bun simț, n-au pârțuri în cap, cum zic eu și ar mai fi și pe Bruce. O să fie o mare surpriză, un plus pentru toată lumea, joacă al doilea vârf în locul lui Fabry dacă obosește, sau poate intra în dreapta joacă, căci îi place să intre pe piciorul stâng.

Are tehnică foarte bună, viteză unu contra unu, e bun. Vă spun că cei care au rămas aici sunt jucători care emit pretenții și vor avea posibilitatea să demonstreze asta. Așa cum am promis, avem lotul format în proporție de 80-85% înainte de prima etapă, perioada de transferuri mai e deschisă până la începutul lunii septembrie. Mi-aș fi dorit ca unele transferuri să se facă mai repede pentru a reuși să-i integrez și la primul meci să-i am pe toți. N-o să am posibilitatea asta. Mai avem nevoie de un jucător de bandă stângă și încă un atacant, dar trebuie să avem puțină răbdare”, a spus Rednic.

„Ne-am propus ca în primele 5 – 6 etape să rezistăm, să ne rugăm să vină întreruperea cât mai repede”

Tot Mircea Rednic a vorbit și despre obiectivul stagional, recunoscând că vrea să treacă cât mai bine peste primele cinci etape, când echipa sa este în formare.

„Obiectivul clubului este să nu mai avem emoții. Eu cred că ne putem clasa în primele 8. Suntem cam la 80% din posibilități. Ne-am propus ca în primele 5-6 etape să rezistăm. După aia să ne rugăm să vină întreruperea cât mai repede și să completăm. Dar cu organizare și calitate putem să facem diferența”, a mai declarat antrenorul.

Fiecare dintre cele zece achiziții au vorbit despre aspirațiile lor în „alb-roșu”, dar au răspuns și la câteva întrebări.

Robert Mustacă (20 de ani, mijlocaș stânga): „Sunt foarte fericit că am ajuns aici, vreau să demonstrez că Mister nu a făcut o alegere greșită cu mine și sunt pregătit să dau totul pe teren. Ca să progresezi de la zi la zi îți trebuie și concurență, e normal. Sunt pregătit pentru orice, pentru concurența cu oricine, nu e nicio problemă (n.a. despre concurența cu Rareș Pop pentru postul de Under din echipă)”.

Marko Roganovic (fundaș dreapta 27 de ani, Muntenegru): „Sunt foarte fericit că fac parte din această echipă și sper că voi reprezenta acest club cu succes. Mulțumesc antrenorului și tuturor celor de aici pentru modul în care m-au primit. Nu îl cunosc pe Marko Vukcevic, nu am vorbit cu el, dar l-am urmărit, ca și pe alți jucători muntenegreni din alte țări. Știam că el și Milosevic sunt la UTA, dar nu îl cunosc personal și nu l-am văzut jucând”.

Marcelo Freitas (29 de ani, mijlocaș central, Brazilia): „Sunt foarte fericit să fiu aici, voi lupta să ajut echipa în acest sezon. Vom avea mult de muncit și asta vom face. Am mai jucat în carieră și ca și număr 8, dar și ca număr 6, nu e vreo problemă. În Portugalia am jucat mai mult ca număr 6, iar în Brazilia ca număr 8. Readaptarea la Europa nu cred că va fi o problemă, am mai jucat în Germania și Portugalia, singura dificultate va fi legată de fusul orar. Sunt 6 ore între Brazilia și România, dar cred că într-o săptămână, maxim două, voi fi la sută la sută”.

Ivaylo Markov (26 de ani, fundaș central, Bulgaria): „Sunt fericit să fiu aici, mă bucur că pot face parte dintr-un club cu o asemenea istorie, cu atât de mulți fani incredibili. Realizez ce responsabilitate avem la acest club, eu și colegii mei vom face tot posibilul ca să ne îndeplinim obiectivele și să îi facem fericiți pe fani”.

Kyvon Leidsman (24 de ani, atacant, Olanda): „Sunt foarte fericit să fiu aici, sunt pregătit să lupt pentru echipă, îi asigur pe toți că eu și coechipierii mei vom da totul și vom lupta pentru UTA. Nu s-a pus problema să renunț la fotbalul profesionist, a fost doar o opțiune dacă lucrurile nu ar fi mers cum ar fi trebuit. Transferul la UTA nu e ultima mea șansă în fotbalul profesionist, voi da totul, sunt un jucător căruia îi place să creeze haos în defensivele adverse, sunt sigur că totul va fi minunat de acum încolo”.

Andrej Fabry (26 de ani, mijlocaș ofensiv, Slovacia): „Sunt fericit să fiu aici, voi da maximum pentru club și sper că împreună vom avea succes în acest sezon. Am jucat în 4-4-2, dar în majoritatea meciurilor ca și al doilea vârf și am coborât pentru a ajuta colegii de la mijloc. Pot juca și pe poziția de număr 8. Am cunoscut un slovac din Nădlac, mă bucur că e o comunitate de slovaci acolo”.

Godberg Cooper (25 de ani, atacant, Italia): „Sunt foarte fericit să fiu aici, nu puteam refuza o asemenea ofertă de la UTA. E un club mare, cu mulți fani. În primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor din club, antrenorului, celor din staff, pentru că au încredere în mine, în munca mea şi în calităţile mele. Cu siguranţă, alături de noii coechipieri vom avea momente bune în acest an. Pot juca în orice sistem, inclusiv cu doi atacanți, poate va mai veni și un alt atacant. Dacă ai doi atacanți ești mai puternic pe faza ofensivă, dar sunt avantaje și cu un singur vârf, depinde de meci”.

Cătălin Carp (29 de ani, fundaș/mijlocaș central, Republica Moldova): „Sunt încântat să fiu aici, începând de mâine sper să facem o treabă bună cu toții. Eu pot să acopăr posturile de fundaș central și mijlocaș la închidere, nu am o preferință. Normal că a contat și faptul că am lucrat cu domnul Rednic la Dinamo, într-un fel am venit şi pentru el aici. Am vorbit şi cu Postolachi, a contat şi asta, am jucat cu el şi la naţională, e un băiat bun”.

Herald Marku (27 de ani, mijlocaș central, Albania): „E o plăcere să fiu aici, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la sosirea mea aici. Vă asigur că voi da 100% pentru acest club și voi lupta pentru toate obiectivele pe care le avem, de abia aștept să joc în fața fanilor noștri minunați. Postul meu favorit e cel de mijlocaș ofensiv, dar trebuie să contribui la ambele faze ale jocului. Am jucat și pe alte poziții, când m-am sacrificat pentru echipă și voi face asta și aici dacă va fi nevoie”.

Denis Dumitrașcu (28 de ani, fundaș / mijlocaș stânga): „Sunt foarte fericit că pot să îmbrac tricoul acestei echipe de tradiție. Îmi doresc ca împreună să formăm un grup puternic și împreună cu acești suporteri minunați să fim de neînvins atât acasă, cât și în deplasare. Am jucat în ultimul an mai mult ca fundaş stânga, dar în ultimul timp am făcut-o și pe partea de mijlocaș lateral, unde m-am simțit foarte bine și cred că în urma experienței pe care am acumulat-o, pot să mă adaptez ușor oricărei poziții, oriunde este nevoie”.

De la prezentarea achizițiilor a lipsit fundașul grec, Stefanos Strougnis, care ajunge la Arad mâine. UTA pleacă la Galați în această după-amiază, pe ruta Timișoara – București cu avionul și apoi cu autocarul până la destinație. Dintre achiziții, vor absenta brazilianul Freitas și albanezul Markus, sosiți la noua lor echipă de abia în această săptămână.

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×