Răzvan Bichir, comandantul CSA Steaua, a făcut anunțul momentului în ceea ce privește revenirea celor de la FCSB pe stadionul din Ghencea.
Comandantul Răzvan Bichir a explicat ce se întâmplă cu contractul dintre CSA Steaua și FCSB, prețul pe care Gigi Becali trebuie să îl achite pentru a juca în Ghencea. Acesta a vorbit și despre clauza poliței de asigurare despre care ProSport anunța că ajunge la aproximativ un milion de euro.
„Noi în contractul cadru avem obligaţia impusă beneficiarului de a încheia anumite asigurări privind răspunderea civilă faţă de terţi, în privinţa vandalismului pe stadion. Şi datorită faptului că gazonul a fost foarte mult folosit şi acum ne aflăm într-o perioadă de mentenanţă a lui, pe care o întrerupem efectiv pentru meciul acesta, am solicitat şi o poliţă de asigurare dacă gazonul se deteriorează iremediabil.
Atenţie, am solicitat o poliţă de asigurare de înlocuire a gazonului, doar în cazul în care se deteriorează iremediabil. Este o măsură aplicată datorită gradului de risc al meciului, datorită faptului că gazonul vine după o perioadă intensivă de folosire şi se află în perioada de mentenanţă, a climei, şi doar în cazul în care se deteriorează iremediabil. Valoarea asigurării se ridică la suma de înlocuire a gazonului. Dacă se deteriorează iremediabil, asta este foarte important de precizat. Dacă se deteriorează iremediabil şi se înlocuieşte gazonul cu 2 lei, noi spunem 2 lei. Dacă va costa 70 de milioane, atunci aceasta va fi suma. Noi nu luăm mai mulţi bani decât costă înlocuirea gazonului. Noi solicităm o poliţă de asigurare care să asigure înlocuirea gazonului, ca să fim siguri că gazonul va fi înlocuit. FCSB nu a fost de acord cu clauza aşa cum am pus-o noi prima oară. Încă se discută forma în care să apară această cauză. Aici sunt discuţiile legate de finalizarea contractului. Au mai fost nişte clauze pe care le-am discutat, le-am agreat de comun acord, suntem în discuţii cu ei la nivel instituţional pe bază de documente legale. Vrem ca acest eveniment să se desfăşoare corect pentru ambele părţi, atât pentru FCSB, cât şi pentru noi. Practic, această poliţă îi protejează pe cei de la FCSB din punctul nostru de vedere. Ne protejează pe noi, dar şi pe ei”, a explicat Bichir, pentru AGERPRES.
„Noi suntem puşi ca prin acest contract să punem la dispoziţie conform legilor bunurile statului şi să le apărăm de o eventuală deteriorare, atât a infrastructurii, cât şi a gazonului, astfel încât să le putem folosi şi mai târziu. Şi fiecare meci este tratat în funcţie de complexitatea lui. Şi luăm speţa FCSB. Una este dacă joacă cu Dinamo şi alta dacă ar fi jucat cu Botoşani, spre exemplu. La meciul cu Botoşani poate vin 10.000 de oameni şi atunci preţul de punere la dispoziţie va fi mai mic. Şi la Federaţia Română de Fotbal preţul a fost mai mic pentru că au fost mai multe meciuri, a fost un pachet. Dacă mergi să cumperi 1 kg de zahăr sau un bax, preţul ar putea diferi”, a mai spus Bichir pentru sursa citată mai sus.
Răzvan Bichir a dezvăluit că suma pe care FCSB o plătește pentru a juca pe stadionul din Ghencea este mai mică de 45.000 de euro, confirmând astfel informația dezvăluită de ProSport. Site-ul nostru anunța că Gigi Becali trebuie să achite 35.000 de euro pentru a juca cu Dinamo pe stadionul Steaua.
„Până la semnarea contractului, nu vă pot spune tariful. Vă pot spune că suma este mai mare decât în cazul Federaţiei Române de Fotbal, dar mai mică decât oferta vehiculată în presă de către FCSB, club care a anunţat că plăteşte 45.000 de euro. E mai mic tariful de 45.000 de euro. Datorită gradului de risc al meciului este un pic mai mare decât în cazul Federaţiei Române de Fotbal”, a subliniat comandantul CSA Steaua.
„Trebuie să stabilim un aspect legal, noi nu închiriem stadionul, noi îl punem la dispoziţie pentru desfăşurarea unui eveniment sportiv. Închirierea ne duce în altă parte, în codul administrativ, unde chiria se face de către administrator prin Hotărâre de Guvern şi licitaţie, deci noi nu îl închiriem. Noi îl punem la dispoziţie pentru desfăşurarea unui eveniment sportiv. În linii mari, nu este nicio diferenţă între FCSB şi Farul Constanţa sau Federaţia Română de Fotbal. Preţul de punere la dispoziţie este negociabil. El pleacă de la un tarif minim care să ne acopere cheltuielile, dar diferă în funcţie de gradul de complexitate. În acest preţ intră toate costurile de operare a stadionului şi utilităţile, noi nu avem ca la Arena Naţională separat, defalcat. La un meci al nostru vin 5-10.000 de spectatori, şi dacă din 10.000 de oameni merg 5.000 la toaletă, consumă 3000 litri de apă. Dacă merg 32.000 de oameni cât are capacitatea stadionul, este alt consum. Aşadar, fiecare caz îl tratăm particular. Şi Farul va fi tratată la fel”, a mai spus Bichir.
„Farul Constanţa a solicitat şi ea stadionul pentru meciurile din cupele europene, a fost deja o comisie de la UEFA şi a inspectat stadionul. Deocamdată nu s-a aprobat, nu s-a semnat un contract, pentru că a fost o cerere de principiu, dacă suntem de acord ca aceste meciuri să se dispute pe stadionul Ghencea. Oricum meciurile vor fi la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, când noi începem campionatul.
Probabil că şi pentru meciurile pe care le va disputa Farul Constanţa va exista o clauză pentru gazon, normal, noi avem un contract cadru în funcţie de complexitatea meciului. Noi am solicitat garanţii şi de la Federaţia Română de Fotbal, nu am în faţă contractul cu dumnealor să ştiu dacă a fost explicit şi pentru gazon, dar oricum şi Federaţia Română de Fotbal a încheiat o asigurare pentru folosirea stadionului”, a adăugat Bichir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER