Mircea Rednic și-a criticat într-o oarecare măsură jucătorii după meciul Oțelul Galați – UTA Arad 1-1, cel care a deschis această ediție de Superliga, dar l-a lăudat pe tânărul Rareș Pop.
„Puriul” a apreciat că în prima repriză echipa sa a prestat un fotbal bun, fapt ce nu s-a mai întâmplat și în partea secundă, în primul rând din rațiuni de ordin fizic.
De asemenea, el a ținut să sublinieze că jucătorii pe care i-a introdus pe teren în repriza a doua nu au produs impactul scontat, dar și că s-a văzut destul de mult faptul că a mizat în această partidă pe câțiva fotbaliști fără o mare experiență la acest nivel.
Pe de altă parte, Mircea Rednic l-a lăudat pe Rareș Pop, în vârstă de doar 18 ani, autorul unui gol superb în prelungirile primei reprize, în urma unui șut violent din afara careului care s-a dus aproape de vinclu, pe care îl consideră măcar la fel de talentat precum Adrian Mazilu, un alt jucător foarte tânăr, pe care Farul l-a cedat recent în Premier League, la Brighton and Hove Albion.
„E un punct câștigat, mai ales în repriza a doua am avut noroc, am avut ritm în prima repriză, cât ne-a ținut benzina. În a doua repriză am făcut multe greșeli, schimbările nu au adus un plus. Avem 10 zile de pregătire în minus față de Oțelul. Au venit încă trei jucători, s-au antrenat acasă, mai mult ca sigur doi vor intra la meciul următor.
Azi au fost mulți tineri, s-a văzut, au fost greșeli. Mă bucur că am reușit să luăm un punct aici. Când faci greșeli, discutăm la ședință înaintea jocului, știam fiecare cum pot să joace și nu i-am blocat, am fost statici, am pierdut lupta la mijlocul terenului.
Execuția lui Rareș Pop, execuția lui Andrei în minutul 2, am avut bară. Asta e calitatea lui Rareș, se vede că e un jucător foarte talentat. Până nu își termină școala și ia Bacalauratul nu pleacă de la noi, doar să vină vreo oferta așa, de 5 milioane. Între el și Mazilu mă mai gândesc.
Trebuie să luăm cât mai multe puncte la fiecare meci, ne mai trebuie timp și răbdare. În prima repriză s-au văzut niște trasee. Jucătorii care au venit au mai multă experiență, mult mai bine o să arate jocul nostru, fizic o să stăm mult mai bine decât am făcut-o la jocul de astăzi”, a spus Mircea Rednic, după Oțelul Galați – UTA Arad 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER