Marcel Ciolacu îl ajută pe Gigi Becali să joace cu FCSB în Ghencea: „Nu am crezut că poate să aibă atâta putere!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

De mai bine de o săptămână, FCSB încearcă să joace meciul cu Dinamo, din a doua rundă a Superligii, pe stadionul Ghencea. Totul părea să ducă în această direcție, după ce Marcel Ciolacu, premierul României, a anunțat pentru ProSport că vrea să vadă derby-ul din tribunele arenei din sectorul 6, iar Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, a semnat documentul care-i permite clubului patronat de Gigi Becali accesul în Ghencea.

Marcel Ciolacu îl ajută pe Gigi Becali să joace cu FCSB în Ghencea: „Nu am crezut că poate să aibă atâta putere!”

Pentru a-și spori șanse să joace pe arena „militarilor”, Gigi Becali a apelat la un intermediar pentru a discuta cu Marcel Ciolacu. Iar răspunsul primit de omul de afaceri a fost îmbucurător, pentru că premierul României are de gând să-și după promisiunea până la capăt și să-i ofere FCSB-ului șansa să dispute meciurile de pe teren propriu pe stadionul care a costat 100 de milioane de euro.

„(n.r. Ați încercat să vorbiți cu premierul României?) Eu am încercat. Data trecută, cineva mi-a dat numărul de telefon și mi-a spus: «Domnu’ Becali, are atâtea pe cap acum…». A dat telefon și a spus: «Domn’e, se va rezolva problema. Ce a promis, a promis». Zic: «A promis și omul se ține de cuvânt, dar trebuie să știe că oamenii care vor să respecte ordinul dat, bagă șicane» adică domn’e, execut ordinul, dar bagă șicane… Și am zis să îl informez, să îi spun lucrurile astea.

Știți că nu sunt genul de om care să lingușească pe cineva, dar am spus eu că o să vină odată cineva în România la putere care o să pună piciorul în prag, bărbat. Eu nu am crezut că Ciolacu poate să aibă atâta putere, să fie… Este primul conducător al României care are bărbăție și putere. A venit și a zis: ordin, FCSB joacă în Ghencea! Primul bărbat din România, după 30 de ani. Și atunci, mie îmi place de el. Un om adevărat!”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Florin Talpan a anunțat în ce condiții poate intra FCSB pe stadionul Ghencea: 7 puncte pe care Gigi Becali trebuie să le respecte obligatoriu

Pe parcurs, Clubul Sportiv al Armatei i-a înaintat FCSB-ului mai multe clauze, pe care Florin Talpan le-a explicat pe contul oficial de Facebook. Juristul CSA a mărturisit că pentru a juca pe arena roș-albaștrilor, în primul rând, vicecampioana României trebuie să recunoască public că echipa nu are nicio legătură cu cea care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, să renunțe la orice tentativă de a-și schimba numele, și să achite prejudiciul de 37 de milioane de euro către CSA.

„Având în vedere ultimele apariții in presă ale lui Becali privind furtul de identitate și încălcarea deciziilor definitive pronunțate de instanțele de judecata de către oficialii FCSB, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, este obligat să ia măsuri legale pentru protejarea brandului Steaua.

În acest sens, clubul Steaua, unicul proprietar legal al numelui Steaua și al mărcii Steaua, trebuie să impună la FCSB următoarele clauze obligatorii pentru a proteja numele si marca Steaua.
FCSB si angajații săi trebuie să semneze si să respecte prin contract următoarele clauze obligatorii:

1. FCSB se obligă să respecte deciziile definitive si irevocabile pronunțate de instanțele de judecata din dosarele marca Steaua și numele Steaua. Angajații acestei societăți vor înceta de îndată furtul de identitate și orice asociere între clubul FCSB și identitatea clubului Steaua, făcută cu scopul de a parazita numele și marca Steaua.

Toate mărcile clubului Steaua sunt protejate de Legea nr. 84/1998 privind protecția mărcilor. FCSB este obligată să respecte această lege. FCSB va respecta, de asemenea, Legea Sportului – care prevede că un club sportiv deține dreptul exclusiv de proprietate asupra mărcii si asupra numelui pe care îl poartă. În acest sens, FCSB se obligă să recunoască dreptul exclusiv de proprietate al clubului Steaua pentru numele Steaua și Steaua București și pentru toate mărcile aflate în patrimoniul CSA Steaua (MApN) înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci
.
2. FCSB va emite un comunicat oficial și o notificare către FRF, LPF și UEFA prin care recunoaște folosirea ilegală a numelui și a mărcii Steaua București în perioada 2003-2017, în acord cu deciziile definitive pronunțate de instanțele de judecată din aceste dosare.

3. FCSB va renunța la demersul de a înregistra o marcă cu numele FCSB Steaua la Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) – un demers prin care FCSB încearcă să eludeze legea și deciziile pronunțate de instanțele de judecată din România, decizii prin care instanțele din România au interzis societății FCSB să folosească numele Steaua, Steaua București sau alte semne similare pentru publicitate sub orice formă
.
4. FCSB se obligă să achite prejudiciul adus MApN pentru folosirea ilegală a numelui Steaua si a mărcii Steaua București, așa cum va fi stabilit în urma deciziilor definitive ale Justiției. Amintim că avocații FCSB au recunoscut folosirea ilegală a numelui si mărcii Steaua, în mai 2018, în fața Tribunalului București. La acea vreme, FCSB a solicitat instanței și a fost de acord să achite prejudiciul pentru o perioadă de trei ani. Instanța a stabilit că prejudiciul trebuie achitat pentru întreaga perioadă în care FCSB a folosit ilegal numele și marca Steaua.

5. FCSB se obligă să renunțe la procesul din instanța prin care urmărește distrugerea clubului Steaua – proces în care societatea FCSB solicită anularea (adică ștergerea din istorie) a tuturor mărcilor folosite de CSA Steaua în istoria de 76 de ani, din 1947 până în prezent.

6. FCSB va elimina de îndată de pe site-ul oficial orice referire la istoria, identitatea si palmaresul clubului Steaua, înființat de Armata Română în iunie 1947. În acest sens, FCSB poate afișa pe site-ul oficial propriul Certificat de Identitate Sportivă obținut în februarie 2003, actul prin care Ministerul Sportului atestă înființarea clubului FCSB în satul Mogoșoaia din jud. Ilfov
.
7. FCSB recunoaște oficial că nu deține si nu a deținut niciodată dreptul legal de folosință sau dreptul legal de proprietate pentru numele, marca sau palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua. FCSB recunoaște oficial faptul că în momentul înființării, în februarie 2003, societatea nu a preluat de la Asociația AFC Steaua nici numele, nici marca, nici palmaresul clubului Steaua, având în vedere că AFC Steaua nu a deținut niciodată dreptul de proprietate pentru marcă, nume și palmares – potrivit ÎCCJ, toate acestea au rămas întotdeauna în patrimoniul CSA Steaua. În acest sens, FCSB se obligă să publice pe site-ul oficial și pe pagina oficială de Facebook toate deciziile și motivările instanței din dosarele pentru numele, marca si palmaresul clubului Steaua.

Acestea sunt clauzele obligatorii care trebuie semnate de societatea FCSB pentru a demonstra buna-credintă și respectarea tuturor deciziilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele din România, decizii potrivit cărora Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu și-a cedat niciodată numele, marca sau palmaresul către alte entități juridice sau comerciale.

Traficul de influență si apelurile telefonice directe, cu presiune, către primul ministru trebuie sa înceteze!

Legea trebuie sa primeze și nu furtul de identitate și hoția!

Înregistrarea unei mărci in Spania in condițiile în care în România ai pierdut aceasta marca denotă iar încercare de furt de identitate și istorie! Demonstrează rea credință!

Steaua este unică și Steaua suntem doar noi!”, a scris Florin Talpan pe contul oficial de Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×