FC U Craiova a început modest noul sezon din Superliga. Oltenii au fost învinși pe arena din Târgu Jiu de FCSB, 1-3, la capătul unui meci controlat de gruparea roș-albastră.
Însă, a doua zi, pentru a-și spori șansele de a prinde play-off-ul, Adrian Mititelu a luat măsuri. L-a numit pe Nicolae Dică antrenor, așa cum a anunțat în exclusivitate ProSport, și a transferat un fundaș central cu 31 de prezențe în Ligue 1, toate pentru Saint-Etienne.
„Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul central Léo Lacroix a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până în vara anului 2024, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Născut în Laussane, Lacroix măsoară 1.97m și este unul dintre cei mai înalți jucători din lotul Craiovei. Nouă stâncă din apărarea echipei noastre a bifat prezențe la echipe importante din Europa, cum ar fi: Sion, Saint-Éttiene, Basel sau Hamburg. Fundașul cu dublă cetățenie, atât elvețiană, cât și braziliană, Léo a evoluat în ultimele două sezoane în Australia, pentru Western United, unde a înregistrat 51 prezențe și a marcat de 3 ori.
În vârstă de 31 ani, Lacroix a bifat, alături de Basel, 2 prezențe în Champions League și 10 prezențe în Europa League, cu Sion și Saint-Éttiene. La finalul anului 2018, Lacroix a debutat în premieră pentru naționala Elveției, condusă la acel moment de Vladimir Petkovic, într-o partidă de verificare cu Qatar. Totuși, până să fi debutat la naționala mare, Léo bifase prezențe și pentru selecționatele U18, U19 și U21 ale Elveției.
Fundașul central va îmbrăca tricoul cu numărul 4 la Craiova.
Mult succes în tricoul alb-albastru, Lacroix!”, este comunicatul oficial emis de FC U Craiova.
La finalul partidei de la Târgu Jiu, Adrian Mititelu a recunoscut supremația FCSB-ului. Patronul lui FC U Craiova consideră că, în acest sezon, Gigi Becali are la dispoziție cel mai puternic lot din Superliga.
„Mi-am dat seama după primele 10 minute că FCSB are o viteză în plus, sunt mai determinați și că nu avem cum să îi batem. Noi mai avem nevoie de un meci sau două pentru a intra în ritm. Eu sunt optimist față de potențialul echipei, nu o judec după ce s-a întâmplat astăzi.
Ei au o valoare ridicată, vin după un titlu pierdut, determinați, mai bine fizic. Ei au avut un program cu amicale mai dificile. Noi, din cauza plecării lui Janeiro, a trebuit să modificăm totul. Când simți că adversarul e mai bun fizic, mai proaspăt, începe să apară îndoiala. Vă zic eu că asta s-a întâmplat. FCSB a fost mai proaspătă ca niciodată. La meciul direct următor nu va mai fi acest raport de forțe. Noi am jucat la 60% din ce putem, asta simt.
Pentru noi, FCSB e un coșmar. Cum suntem noi pentru Rapid, așa sunt ei pentru noi. Niciodată de când am revenit în Liga 1 nu a fost un eșec cu așa diferență mare, dar cunosc cauzele. M-a bătut cel mai puternic lot din România, cel mai puternic club”, a spus Adrian Mititelu pentru GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER