ProSport a lansat rubrica specială “Dialoguri fără vloguri”, realizată de Gabriel Berceanu, în care vei descoperi dezvăluiri explozive, confesiuni emoționante și povești în premieră cu personajele fotbalului românesc. “Dialoguri fără vloguri” propune un format alternativ de calitate, în plină ofensivă a contentului video: puterea cuvântului mărturisit, dincolo de presiunea înregistrărilor audio sau a camerelor video. Jurnalism sportiv de colecție, vorbele care contează, cuvintele care rămân. Astăzi, cu Adrian Mititelu.
Salvatorul Craiovei după Dinel Staicu, dușmanul Craiovei lui Rotaru. Tânărul de dreapta care l-a huiduit pe Iliescu sub ploi de pietre și roșii, persecutat, spune el, tocmai de dreapta politicii românești. Dezafiliat, disprețuit, blocat financiar, condamnat. Renăscut din fiecare iad pe scenarii de Netflix, nu știi dacă Dumnezeu sau flerul copilului din Booveni îi sugrumă orice început de sfârșit.
Adrian Mititelu, mereu în luptă cu ceva uriaș: destinul orfanului de mamă și cu tatăl închis, FRF și Mircea Sandu, LPF și Dragomir, Băsescu și Udrea, PSD-ul Olteniei. Veșnic outsider, totdeauna supraviețuitor. Mereu curios, un “self made man” de dicționar, creator de milioane de euro și risipitor de milioane de euro în patima vieții lui.
Astăzi, aici, își deschide toate poveștile de taină. Din închisoare, din libertatea savuroasă a copilăriei, din viața de familie. Antreprenor-pionier în Craiova, plecat în China cu trenul, în Ucraina să aducă șină de cale ferată de la Azovstal, în Moldova să vândă benzină pe milioane de dolari. Ultras cântând “Gică Popescu, Dumnezeul nostru” și ajuns patron al Craiovei fotbalistice la 36 de ani. Admite că a impus jucători în echipa Craiovei și dezvăluie cum Păunescu ar fi făcut primul 11 al Craiovei Maxima. Sincer despre blaturi, generos cu dezvăluirile celor care l-au fermecat, trădat, impresionat și scârbit în fotbalul românesc.
Sunt declarații tari, personaje importante și episoade memorabile în poveștile lui Adrian Mititelu. Când te lupți mereu cu ceva uriaș și supraviețuiești de fiecare dată, n-are cum să fie altfel.
V-ați gândit că sunteți singurul patron din Superliga de azi care susține financiar echipa de fotbal pe care a iubit-o dintotdeauna?
Nu m-am gândit până acum, dar să știi, acum că aud și mă gândesc, chiar cred că sunt singurul. Înainte a mai fost Cristi Borcea, dar acum nu prea mai văd cine, mai ales dintre cluburile care au suporteri și istorie. Rotaru încearcă să-și inducă în eroare suporterii, n-a ținut el de mic cu Craiova. Toți știm că e stelist. Singura dilemă e dacă ține cu CSA Steaua sau cu FCSB (râde). Dar să știi că eu nu sunt suporter! Eu sunt fanatic, bolnav de Universitatea Craiova! Chiar dacă mi-a cauzat atâtea, mie și familiei mele, asta este. Sunt în patimă.
Nu e mai complicat să configurezi și să te ții de un business plan corect, să iei deciziile potrivite, cu inima rece, când ești patronul echipei pentru care ai pătimit mereu?
E greu, e foarte greu, așa e. Deciziile legate de echipa mea nu le iau de multe ori sub impulsul logicii, ci al patimii. E instinct animalic! Mi-am neglijat afacerile pentru Universitatea, poate ajungeam unul dintre cei mai bogați oameni ai României! Dacă aș fi continuat trendul afacerilor început la 22 de ani, eram foarte departe acum.
E corectă evaluarea că ați investit din 2004 până azi peste 35 de milioane de euro în fotbal?
Da! Și vorbim de milioane de-alea grele, nu de-astea de-acum! Cele de atunci! Puteam face multe fabrici și business-uri. Poate eram peste Șucu și alți oameni de afaceri tari din fotbalul de azi. Nu cred că ei aveau atunci banii mei. Dar m-am izolat în fotbalul ăsta care mi-a mâncat tot.
Puteți spune că ați pierdut 35 de milioane de euro în fotbal?
Sunt pierduți, asta și dacă n-o spun eu! Sper că CEDO îmi va da câștig de cauză și voi relua procesul dezafilierii de la zero, poate vor fi despăgubiri. Dar am pierdut cu Universitatea nu doar banii investiți. Ci timp și oportunități! Practic, am pierdut 10 ani cu nebunie și agonie. Am avut și satisfacții, momente frumoase, dar în loc să câștig trofee, mi-au dat în cap.
Aveam un culoar incredibil și aș fi putut să mă impun mult mai mult în fotbal, ca performanțe. Pentru că ieșiseră din fotbal cei de la Dinamo, Copos, Paszkany, Iancu… Era un culoar, eu aveam deja experiență… Dar dacă am fost distrus?!”
Cum ați făcut banii aceștia investiți în fotbal, dacă ați rezuma în doar câteva propoziții?
Am citit, m-am documentat și am profitat de investițiile imobiliare. Am știut legile, am anticipat lucruri legate de schimbarea sistemului social. Dar am fost și acționar la întreprinderi de stat. După 2000 mi-am dat seama că sunt unele lucruri în mișcare, am anticipat boom-ul imobiliar, am investit în imobile, terenuri agricole sau intravilan, drepturi imobiliare. Un risc. Dar am făcut pionierat! Abia apoi au apărut investitorii străini în zona asta. Iar apropo de pionierat, să știți că n-am fost brutar, ci am deschis prima brutărie privată după Revoluție din Dolj. Era chiar a șaptea inițiativă privată din județ, per total. Dar după un an și ceva a devenit nerentabilă, nu puteai concura cu unitățile de panificație ale statului, subvenționate…
Foarte puțini știu că ați plecat în străinătate după Revoluție. Din câte știu, în Franța, în China…
În Franța am vrut, dar n-am reușit! Nu era de mine. Am lucrat într-o fermă, nu m-am simțit în largul meu. Dar m-am dus în China! ă iau marfă și să o vând în Craiova. Am plecat cu 5.000 de dolari, cu trenul!
Cu trenul din România în China?!
Da, am făcut două zile de la București la Moscova și 7 zile de la Moscova la Beijing. Am văzut toată Rusia, prin Novosibirsk, am văzut cum se schimbau roțile la tren la granița cu China… fantastică experiență! Am umplut genți uriașe de marfă și m-am întors… tot cu trenul! N-am mai putut să revin cu trenul direct de la Moscova spre București, și am luat-o pe bucăți, prin Kiev, Chișinău, via Ungheni… aventură!
A fost profitabilă afacerea China?
Strict treaba cu marfa de acolo, nu prea, abia am scos banii investiți. Dar eu cred că toate au un rost și un destin: pe drumul de întoarcere, complicat cum a fost, am descoperit oameni și oportunități de afaceri. Așa am ajuns să export combustibil în Republica Moldova. În anul 1993, am exportat de 2 milioane de dolari! Și de-acolo importam produse agricole. Super afacere! Bine, cea mai mare lovitură pe care era să o dau era de 10 milioane de dolari… Semnasem și contractul, urma să aduc șină de cale ferată din Ucraina, de la Azovstal Mariupol, cel distrus acum de Putin. Am fost acolo cu partenerii mei din Republica Moldova, drum prin pădurile din Belarus, cu racheți pe post de gărzi de corp! Urma să aduc șina la APCAROM Buzău, dar nu s-a livrat marfa la timp și a picat contractul.
Treptat, am ajuns la imobiliare. Și să știți că imobiliarele au adus toată dușmănia și ura în Craiova! Doru Măgaru, care a murit, săracul, mi-a blocat 7 ani cu litigii niște terenuri. Din 2013, mi le-a blocat Rotaru, prin litigii. Și nu unu-două terenuri, vorbim de 500.000 de metri pătrați intravilan!”
Până la prezent, e adevărat că ați cules prune la Tâmburești, în Dolj, cu Dinel Staicu și apoi le vindeați în Olanda?
E adevărată și asta! Da! Eu am avut inițiativa și eram optimist, Dinel, cu 12 ani mai mare ca mine, era mai echilibrat. Dar eu, entuziast! Însă ne-au dat țeapă olandezii. Au zis că nu sunt bune prunele, zău!
De ce ați intrat în fotbal, până la urmă?
N-am intrat eu în fotbal, fotbalul a intrat în mine! De când eram copil. Casa părintească, la Booveni, 25 de kilometri de Craiova, avea peste drum școala și terenul de fotbal. Am crescut pe teren practic, de la 5 ani. Tata îmi lua mingi, iar bunicul era singurul din sat abonat la ziarul “Sportul”. Ce vrei mai mult?! Așa am crescut, căutând Universitatea Craiova în clasamentul din ziar.
Jucați fotbal în copilărie?
Normal, jucam și cu copiii, și singur. Când jucam cu copiii, pentru că eu aveam tot timpul mingea, plecam cu ea acasă dacă nu mă lăsau să bat eu penalty (râde). Iar seara jucam singur. Noi aveam televizor, lucru rar în acei ani, mai ales la țară. Joi seara era, la televiziunea bulgară, emisiunea “Eurogol”. Vedeai toate golurile din cupele europene. Și eu încercam singur să recreez acele faze, eram fiecare jucător, pe rând, comentam singur cum șutez, cum marchez…
Care e prima amintire legată de meciuri de fotbal?
Cred că tot cu televizorul acela are legătură. La Mondialul din 1974, aveam vreo 6 ani, l-a scos tata în fața porții și venea toată lumea din sat să vadă Cupa Mondială. Tot în acei ani am început să merg la meciurile Universității Craiova.
Mai țineți minte primul meci al Craiovei trăit pe stadion?
Ei, cum să nu! Aveam 10 ani și jumătate. Și am plecat cu un verișor din sat să vedem Universitatea Craiova – Fortuna Dusseldorf în Cupa Cupelor, a fost 3-4. La Booveni nu era asfalt atunci. Iar afară era o ploaie incredibilă. Așa că eu și verișorul ne-am suflecat pantalonii și-am plecat desculți de la Booveni la Segarcea. Apoi, cu trenul până la Craiova. Aveam amândoi doar 20 de lei la noi și câte-un sac de folie pe post de umbrelă. Așa am văzut primul meci, cu sacul în cap.
Ați simțit de-atunci că veți intra în galeria Craiovei?
Am simțit că va fi viața mea, da! Curând, am ajuns să ratez rareori vreun meci acasă și în deplasare! M-am mutat la 13 ani în oraș, în Craiovița Nouă săteam, la sora mea, și aveam grupul din galerie din Craiovița Nouă cu care mergeam la meciuri. Aveam și steag! Nu puteam să merg în toate deplasările lungi, dar am fost la Constanța, am fost și departe. M-am mutat la Craiova pentru că era foarte greu să ai buletin de oraș și voiam să am șanse bune la un liceu, așa că m-am transferat din clasa a opta.
Care era scandarea favorită când erați în galeria Universității?
Ținem cu echipa noastră și la bine și la rău…. cântecul excepțional! Când intram în Gara de Nord, la deplasările din București, și începeam să cânt… Eram foarte activ în galerie, mă ocupam și de organizare, dar nu am fost șef de galerie cum se spune. Doar președinte al Ligii Suporterilor, când s-a format.
Cea mai frumoasă deplasare pe care ați făcut-o?
29 iunie 1983. Meci la Sibiu. Semifinalele Cupei României, Universitatea – Dinamo, i-am eliminat la penalty-uri. Bine, dincolo de asta, cam toate deplasările în București erau frumoase.
Cel mai violent episod în care ați fost implicat?
Bătaia luată de la suporterii lui Dinamo! Am avut meci în București, a egalat Cârțu în minutul 90. La final, ne-au bătut milițienii. Ca să scăpăm, am fugit și ne-am urcat în tramvai, în „Ștefan cel Mare”. Când colo, plin de dinamoviști… Și ce bătaie am luat! Vreo 20 de pumni și de picioare! Am ieșit cu buzele sparte, arcada spartă, plin de vânătăi… Era un tip, Cornel, șef al acelui grup de suporteri dinamoviști, și putea să dea semn să nu se întâmple asta, dar n-a făcut-o. M-am întâlnit cu el peste ani… Cert e că am fost bătuți rău. Știu că stăteam la plecare în Gara de Nord de zici că eram motanii bătuți din desene animate, vai de noi (râde).
S-au împlinit pe 20 iulie, săptămâna trecută, 12 ani de la dezafilierea Craiovei. Ați știut cu o zi înainte de ședința de Comitet Executiv FRF din 20 iulie 2011 că acesta va fi deznodământul?
N-am știut. Și nici n-am crezut. Uite, Gigi Becali mi-a zis cu vreo săptămână înainte că așa va fi, dar credeam că e doar o sperietoare venită prin intermediar dinspre FRF, nu-mi imaginam. Chiar și după ce s-a votat, eu tot am crezut că e o sperietoare și nimic mai mult. Nu credeam că va fi chiar excludere, până la urmă, nu-mi imaginam! Mă gândeam că poate retrogradează echipa, ceva de genul ăsta, dar nu că distrug tot.
Ultima oară când am vorbit cu Mircea Sandu a fost în 2014, la sediul FRF, cu ocazia Adunării Generale când a fost ales președinte Răzvan Burleanu. A venit Sandu la mine și mi-a spus că mă așteaptă la el în birou să vorbim. Dar nu m-am dus”
Au fost oameni din acel Comitet Executiv care au votat pentru dezafilierea Craiovei și care ulterior au încercat să se justifice față de dumneavoastră?
Doamne, păi în fața instanței și la Parchet, toți erau de-i credeai cei mai buni și cei mai cuminți oameni de pe Planetă! Toți ziceau că le pare rău, că n-au știut, inclusiv Dragomir! Că s-au luat după Sandu Mircea, că au fost puși, practic, să facă asta. Mi-au spus clar că nu-și imaginau că efectele dezafilierii înseamnă să pierzi tot, jucătorii, să se aleagă praful.
Dacă sunteți convins că au făcut o greșeală atunci, de ce credeți nu au răspuns în fața legii?
Răspunsul este: Elena Udrea. I-a scăpat de pușcărie! Eu am fost inițial în audiență la procurorul Morar și omului nu-i venea să creadă când a aflat speța: cum adică, nu mai e echipa? Au distrus Craiova? Păi cum s-a putut așa ceva, că nu se poate?! Erau toți din Comitetul Executiv la un pas de arestare, doar că apoi s-a dus Udrea peste ei, că ea controla atunci DNA, și a schimbat tot. O criminală care își merită soarta! Procurorul Narița îmi spunea voalat: mergi la Parchetul General, la Kovesi, că e blocat tot aici! Iar comisarul-șef Motoc: domnul Mititelu, nu mai ai nicio șansă cu fotbalul! Până la urmă, au făcut un rechizitoriu slab și i-au scăpat!
De ce s-ar fi băgat Elena Udrea în așa ceva, într-un dosar care viza oameni din fotbal?
Eu mereu am fost un om de dreapta, cu liberalii, cu țărăniștii. Când a venit Iliescu la Craiova, la demonstrație, eu și cu vreo douăzeci de inși l-am huiduit și ne-am umplut de pietre și roșii în cap! Dar am avut o simpatie personală pentru Mircea Geoană. Pentru el, nu pentru PSD. Așa că i-am făcut campanie în 2009, la alegerile prezidențiale contra lui Băsescu. În contextul ăsta, ziarul meu, “Ediție Specială”, a scris atunci despre afacerile Elenei Udrea prin Craiova. Și a scris fără să dau eu vreo comandă, chiar erau ziariști adevărați, anti-sistem mulți dintre ei, altfel n-ajungea Cornel Nistorescu să scrie la mine în ziar!
Chiar credeți că a fost o răzbunare politică doar pentru că l-ați susținut pe Geoană?
Păi știu niște lucruri clare, le știe toată lumea. Faptul că Udrea m-a considerat din acel moment dușman. Și faptul că cei care au votat dezafilierea Craiovei s-au dus, când erau aproape de pușcărie, la ea și i-au spus: uite, omul lui Geoană, ce ne face, ajută-ne! Astea două lucruri sunt clare.
Totul de la acele articole din ziarul dumneavoastră?
E, au fost mai multe lucruri, eu chiar l-am susținut pe Geoană. Uite, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale, m-a chemat primarul din Severin la inaugurarea stadionului, să jucăm cu Universitatea. Am mers acolo cu Dumitru Dragomir: tot stadionul plin de PDL-iștii lui Băsescu! Full! Când a ajuns microfonul la mine, am strigat: toți oltenii, votați Geoană! S-a lăsat tăcerea, erau șocați! Iar Mitică Dragomir a fugit când a auzit și nu l-am mai găsit (râde). Dar ce-am pătimit eu după dezafiliere a fost mult, mult mai greu decât crede lumea…
Adică?
Am avut sechestru, conturi blocate, nu mai puteam face un pas, efectiv. Aveam atâtea proprietăți și toate blocate, n-aveam bani nici de benzină, incredibil! Fugeau oamenii de mine prin Craiova, oameni care mă știau de-o viață mă ocoleau, traversau strada, zici că aveam râie! Vă spun, dacă nu ieșea Iohannis președinte, că asta a fost șansa mea, eu acum eram în altă țară, cu azil politic.
E vreun episod totuși care v-a rămas în minte legat de o susținere specială în toți acești ani grei?
Nu, nu am. Zău! Doar doi-trei oameni m-au ajutat în calvarul ăsta, dar și ei, săracii, pe furiș! În rest, câți am ajutat eu, au dispărut! Uite, îți dau un exemplu. Toni Sorică, de e acum crainic la echipa lui Rotaru și ajutorul lui. Omul ăsta lua toate scamele de pe mine! Era șofer, l-am promovat, l-am angajat la ziar. L-am ajutat cu tot și uite unde e acum. Și cum mă înjură, ce vorbește despre mine…
O listă cu dușmanii pe care vi i-a creat fotbalul e ușor de conturat. Spuneți-mi, vă rog, trei prieteni pe care i-ați câștigat din fotbal!
Prieteni din fotbal? Nu există asemenea personaje. Chiar nu am prieteni din fotbal! Singurul care am simțit că vorbește pentru mine din suflet a fost Adrian Porumboiu. În rest, cine să fie? Păi Gigi Becali s-a purtat așa urât cu mine, mi-a luat jucătorii, mi-a zis în 2011 că îmi dă banii pe Prepeliță și nu i-a mai dat. Mi l-a luat gratis pe Florin Costea. Apoi, Niculae de la Astra mi i-a luat pe Găman, pentru care aveam oferte de la Vitesse și Dnepr, pe Lung, pentru care Evian îmi oferea 1,5 milioane euro și procent, pe Bărboianu… Ce prieteni să îmi dea fotbalul?!
Printre dușmanii notorii pe care i-ați avut sunt FRF și LPF, politicul la nivel național, politicul la nivel local. Dacă tot timpul ați trezit acest tip de adversitate, de ce nu v-ați oprit, pentru că șansele de reușită erau infime și nici mare sprijin n-ați avut?
Domnule, e felul meu de-a fi. Eu chiar și-acum cred că voi câștiga lupta cu nenorociții. Orice se întâmplă, o forță a binelui există și eu cred în ea! Și am o capacitatea de a rezista la stres și probleme pe care nu o are nimeni, nici Rotaru, nici altcineva! Am devenit așa prin ce-am trăit.
Gândește-te că am rămas la 15 ani fără mamă. Deși eram o familie de oameni ca lumea, un eveniment nenorocit s-a produs în urma căruia mama a murit iar tata a ajuns la închisoare. Se întâmplă extrem de rar așa ceva, dar eu am trecut prin toate, traumatizat, dar am trecut!”
Nu sunt nepotul nimănui, nu sunt apărat de nimeni, toate le-am reușit prin mintea mea și forțele mele. Cine-mi dădea mie șanse, un copil de țară, la 15 ani, fără mamă și cu tatăl în închisoare, să reușesc în afaceri și în fotbal? Cine-mi dădea șanse în 2016, când Curtea de Apel i-a achitat pe cei care mi-au distrus echipa, că voi reveni și financiar, și în fotbal, până aici?
În toți acești ani, v-ați cerut iertare cuiva din fotbal căruia i-ați greșit? Dar dumneavoastră, v-a cerut cineva iertare?
Eu știu că am greșit, dar am greșit mai mult cu vorba. Și mi-am cerut iertare când gura m-a luat pe dinainte. Dar cu fapta n-am făcut rău nimănui în fotbalul ăsta, n-am făcut fapte rele, n-am făcut blaturi, nu! Iar mie nu mi-a cerut nimeni iertare pentru nimic. Dragomir, și-acum, după cât rău mi-a făcut, tot mă înjură și mă jignește… Îmi pare tare rău… Apoi, Sandu Mircea iese pompos și cere cheltuielile de judecată… Vă dați seama, cât tupeu… N-au niciun minim regret. Și cred că vor ajunge direct în iad!
În 2011 ați făcut o declarație care a devenit celebră: “A intrat Chiron în pești, urmează 5 ani de bucurii pentru cei din zodia mea, dușmanii mei vor avea mari probleme cu mine”. Retrospectiv, n-a fost tocmai așa. Mai credeți în astrologie?
Am fost entuziast atunci, am ajuns excepția care a confirmat regula! Poate mulți din zodia peștilor au fost însă fericiți, eu nu. Mai cred și azi în astrologie, că mare parte din lucruri mi s-au îndeplinit în viață. În general, zodia peștilor e zodie specială în raport cu celelalte, are multe atuuri. Sunt oameni buni la suflet. Și protejați de astre.
Senzația e că parcursul lui Adrian Mititelu, dar și al fotbalului craiovean, se află totdeauna într-o stare de conflict, într-un război cu diferiți oameni și diferite contexte. E vorba de o alegere sau e un destin?
Eu sunt convins că e destin. Mulți îndrăgesc echipa asta, iar când nu mai sunt aproape de ea, imediat încep să facă probleme, să facă greutăți, din invidie, din răutate. M-am băgat în fotbal, la Craiova, când nu se băga nimeni. A fost destinul.
Aveați 36 de ani când ați preluat Craiova. Ați fost naiv crezând că veți primi recunoștință? Vă amintesc o declarație din momentul preluării clubului: “Am luat de la gura copiilor mei pentru a deveni patron la Craiova”.
Daaa, da! Da! Am fost naiv. Să știi că, dincolo de absolut orice, tocmai jignirile și lipsa de recunoștință, plus etichetările care n-au legătură cu realitatea, m-au afectat. Mai mult decât toate faptele dușmanilor mei.
Altă declarație din zilele când preluați Craiova: “Dintre toți patronii pe care i-a avut Universitatea, eu sunt cel mai sărac”. Cât de bogat sunteți azi, între patronii din Superliga?
Acum cred că sunt cel mai sărac patron din Superliga! Păi, mă compar eu cu Gigi Becali, care e numărul 1, sau cu Șucu… Poate cu Dioszegi să mă compar (râde).
De ce nu v-ați făcut o echipă de la zero, precum Viitorul, Sepsi, Hermannstadt, Voluntari? Nu v-a trecut gândul ăsta prin cap, ca să ieșiți din toate aceste conflicte?
Poate mi-a trecut, dar nu pot. Eu am intrat în fotbal ca să fiu patronul Universității Craiova, nu patronul unui club de fotbal. Am avut atâtea propuneri, atâtea variante, din alte părți, dar nu există așa ceva! Poate am mai zis eu una sau alta, la nervi, dar inima mea e alb-albastră. Și echipa mea e Universitatea, orice zice Rotaru sau altcineva! Să știi că, în primul an, când auzeam că lumea îi spune Universitatea echipei lui Rotaru, chiar eram afectat. M-am obișnuit greu. Dar acum mintea mea prelucrează și nu mai sufăr atât, pentru că știu adevărul și nu minciunile lor.
Credeți că pentru copiii de azi, care învață fotbalul acum, mai contează blazonul, istoria, tradiția, palmaresul? Nu se îndrăgostesc pur și simplu de o echipă pentru că acolo joacă Bauza sau acolo e Mitriță?
M-am gândit mult la treaba asta, mă frământă de mult. E o analiză pe care o tot fac în sinea mea. Ai mare dreptate, așa e. Dar dacă eu mi-am sacrificat familia și cei mai frumoși ani din viață pentru asta, nu pot renunța acum. În plus, pe mine mă preocupă mult, foarte mult, ce voi lăsa peste 50, peste 100 de ani. Vreau ca numele meu să fie legat de bine și de lucruri bune în Oltenia. Peste ani, oamenii își vor da seama, chiar și care nu mă cred acum. Vor vedea munca mea și sacrificiile mele, vor înțelege că am demonstrat că nu pot fi călcat în picioare iar demnitatea e pe primul loc.
Ce fel de om trebuie să fie soția lui Adrian Mititelu, rezistând alături de cineva care pierde 35 de milioane de euro în fotbal, mereu în conflicte, suferind, cu o sănătate afectată, până la urmă, de toate acesta?
Ușor nu ne-a fost, reproșuri au fost, e normal, îți dai seama… Tot am zis că mă las de fotbal, dar nu am cum. Și cred că știe, simte, acest lucru, dincolo de cuvinte. La mine e boală nevindecabilă fotbalul. Divinitatea a avut grijă de mine și mi-a dat alături oamenii și sprijinul necesar. Am fost protejat din punctul ăsta de vedere. Și cred că va veni binele, până la urmă, va fi un final fericit.
V-ați gândit, când era fiul dumneavoastră mic, să purtați o discuție și să îl țineți departe de fotbal?
Deși el nu e chiar ca mine, ci mult mai rațional, eu bănuiesc faptul că nici el nu ar putea renunța la Craiova. El susține că ar putea, dar asta simt eu. Bine, nu se referă la renunțarea la Craiova în sensul să închidem echipa. Dar mai explorează variantele unui cumpărător care să asigure continuitate.
Unde plasați jurnaliștii în tot contextul aventurii dumneavoastră, trecând prin atâtea profesii, interacționând cu atâtea categorii de oameni?
Dincolo de prostia sau excesele câtorva ziariști și dincolo de segmentul câtorva tineri care, dacă scriu, cred că sunt și ziariști, eu sunt convins că în țara asta jurnaliștii sunt, ca însemnătate, pe unul din cele mai înalte praguri. Domnule, jurnaliștii au contribuit decisiv la intrarea României în normalitate! Au fost motorul principal pentru democrație! Au tăiat excesele puterii, și politice, și economice! Sunt convins de asta la nivel general, iar în plan personal, am fost un beneficiar. Fără ProSport, Pro TV, GSP și poate Digi, uneori, care au susținut dreptatea în cauza mea, fără să fie păcălite, eu nu aș fi reușit! Acesta e adevărul, datorită presei am ținut în viață lupta mea!
Ce vă mai ține legat de presă? Nostalgia copilăriei cu ziarul în mâini, dorința de a vedea cum se poziționează jurnaliștii pe un subiect?
Eu m-am născut și am crescut cu setea de informație. Să aflu, să descopăr, să știu cât mai mult. Când eram copil, citeam la țară “Scânteia”, “Sportul”, apoi m-am mărit și a urmat “România Liberă”, am fost cel mai mare fan “Evenimentul Zilei”. Cât am fost închis, era cea mai mare bucurie să citesc cele trei ziare care îmi veneau: “Gazeta de Sud”, “Gazeta Sporturilor” și “Ziarul Financiar”. Nu că le citeam, le studiam! Două-trei ore îmi lua să le citesc de două-trei ori! Știam până și caseta tehnică, editorii și datele de tipar!
Cât v-ați implicat la ziarul “Ediție Specială”?
Doamne, total! Cu pasiune, cu tot sufletul! Păi fixam și titlurile, și prima pagină, tot! Fonturile, subtitlurile, alegeam pozele, le făceam mai mari, mai mici, tot! Desfășuram schița ziarului de 16 pagini pe pereți și organizam în redacție fiecare centimetru din el. Eu chiar am făcut meseria asta, pe bune! Organizam redacția, trimiteam reporterii, mă duceam în tipografie și stăteam până la 3 dimineața să verific tot. Eram nebun să fie culorile bune, altfel refăceam. Doi ani mi-am dedicat, plus 2 milioane de dolari! Ajunsesem la tiraj zilnic de 20.000 de exemplare!
Care sunt cele mai tari amintiri pe care le aveți din acea perioadă?
Ar fi multe, dar două n-am cum să le uit! Era primar al Craiovei atunci Vasile Bulucea, să fie iertat, că s-a prăpădit, și am inventat în presa locală ideea păcălelilor de 1 aprilie. Am scos o ediție cu un fotomontaj pe prima pagină, cu Bulucea în divorț, prins cu amanta. Glumă, normal. Doar că toată Craiova a luat-o de bună, m-a sunat Bulucea și m-a înjurat că nu mai știe ce să mai facă, are probleme și acasă (râde). A doua chestie, râd și acum de ea cu Antonie Solomon, tot fost primar. Am avut un material legat de afacerile lui Solomon cu terenuri, în urma cărora ar fi primit 9 milioane de euro. Și ce mi-a trecut mie prin cap, să dăm la prima pagină titlu: Tunarul din Bănie! L-am pus în tricoul Craiovei, cu numărul 9, ca Oblemenco, fiind vorba de 9 milioane de euro (râde).
Cum ați trăit emoțional, afectiv, faptul că ați ajuns în dialoguri publice tăioase cu unii dintre idolii tinereții dumneavoastră, jucători din tricoul Craiovei?
A fost un șoc, legat de fotbaliștii Craiovei pe care îi divinizam în copilărie, dar un șoc petrecut în timp, cu mai multe episoade, nu neapărat când am ajuns pe poziții în contradictoriu. Când eram mic, îi divinizam, așa e. Doamne, când mi-a dat Geolgău un autograf, când m-am apropiat de el… Apoi, mă țineam pe stradă după Adrian Popescu, când pleca de-acasă spre antrenament, că locuia lângă mine… Mai târziu, când lucram la Hotelul Jiul, erau clienții noștri. Dar au fost și multe șocuri.
Puteți să povestiți din ele?
O să-ți spun ceva din copilărie, care m-a marcat mult, că cele de-acum, le cunoaște toată lumea, lipsa de caracter demonstrată în ultimii ani de mulți dintre ei se știe. Eu i-am crezut Dumnezei, dar sunt oameni. Eram copil de mingi la Universitatea prin anii ’80. Și m-am nimerit o dată pe partea de teren unde juca Sorin Cârțu. Când să-i dau mingea, am scăpat-o și i-am trimis-o cu vrei doi metri mai la dreapta. Doamne, ce potop de înjurături nenorocite mi-am luat… Colegii mi-au spus că m-am făcut verde la față. Am plecat și două săptămâni n-am fost bun de nimic. Că eu îl vedeam un Dumnezeu, iar el… Nu i-am purtat ranchiună, să știi! Dar pentru mulți, poveștile de viață, probele de caracter, multe nu se știu public, i-au demitizat pentru mine.
V-au deranjat glumele de prin presă și din lumea fotbalului legate de numele dumneavoastră de familie?
La început, da. Mă mai ofticam. Dar m-am obișnuit. Mi-au trecut nervii din primii ani… Acum sunt imun, după atâtea altele pățite…
Care sunt cea mai proastă și cea mai bună decizie pe care le-ați luat în fotbal?
Nu cred că trebuie să mă laud eu cu cea mai bună decizie. Să spună alții! La cea mai mare greșeală, știu care e: faptul că am mers pe mâna tinerilor români. Aveam eu mai de mult regionalismele astea în cap, să mergem pe oltenii noștri tineri, că sunt cei mai buni, cei mai frumoși… Ochi am avut la jucători, dar dacă mă axam pe jucători de-afară, luam campionatul! Oltenii mei tineri n-aveau continuitate, aici era problema. Noi jucam frumos, dar punctele mergeau mereu la alții. La Vaslui, Urziceni, CFR, Timișoara, echipe bune, cu străini experimentați, buni.
Care ar fi top meciuri pe stadion cu Craiova, indiferent că le-ați trăit ca suporter sau ca patron-suporter?
O victorie 3-0 cu Dinamo, la Craiova, vreo 50.000 de oameni în tribune. Am văzut meciul de pe vechea tribună oficială, urcat acolo. Am bătut Dinamo în zece oameni, că Beldeanu fusese eliminat după ce l-a tras de păr pe Cornel Dinu. Au marcat Cămătaru, Crișan… Apoi, normal, marile meciuri cu Bordeaux, cu Kaiserslautern… Un Craiova – Steaua 3-1 în 2002. Și nici foarfeca lui Costea, din 2009, la 2-0 cu Dinamo, n-am cum s-o uit!
Care e cel mai talent, nu neapărat valoare confirmată, dintre jucătorii Craiovei cu dumneavoastră patron?
Și talent, și valoare, Florin Costea. De la Gică Popescu încoace, eu cred că el e numărul 1 din categoria jucătorilor care au îmbrăcat tricoul Craiovei.
Peste păcatele extra-fotbalistice ale cărui jucător ați trecut de cele mai multe ori?
Pe Ionuț Luțu l-am iertat pentru orice, mereu. Avea și talent, dar și suflet mare, îl voi respecta toată viața, un băiat tare bun.
Ați impus jucători în echipa Craiovei ca să îi puteți vinde?
Nu am făcut eu asta ca să-i vând! Am impus câte unul-doi jucători pentru că aveam încredere în ei și-i credeam buni, dar nu ca să-i vând! N-am făcut echipa. Dar am insistat să joace Mihai Costea, deși mulți ziceau că-i prea tânăr atunci. Am insistat să joace Găman, Silviu Lung și mulți alții. I-am băgat în echipă pentru că am crezut în ei, nu ca să fac bani cu ei.
Care vi s-a părut arbitrul cel mai corect la meciurile Craiovei?
Eu spun ce simt eu. Când era Alexandru Tudor delegat, știam că este exclus să fiu furat. A, poate ne dădea el cartonașe galbene multe pentru proteste, poate era mai exigent, certa jucătorii, dar știam sigur că nu e loc de furat.
Meciul în care ați simțit că e cea mai mare hoție?
Am jucat o dată cu CFR Cluj și arbitrii ne-au scos mingea din poartă deși trecuse linia cu jumătate de metru. Iar la altă fază, le-a acordat lor gol regulamentar din ofsaid. A, și mai e un meci tare! Ultima etapă, Craiova – Ceahlăul. Ei aveau nevoie de egal ca să nu retrogradeze. Istvan Kovacs, foarte tânăr atunci, la centru. La 3-2 pentru noi, a acordat 9 minute de prelungiri, iar toate faulturile comise de Ceahlăul erau acordate… în favoarea lor!
Câte blaturi v-au fost propuse până acum?
Multe, multe… Cel mai mare tupeu l-am simțit de la „Pinalty”, de la Gheorghe Ștefan. Fix la meciul de care-ți ziceam, din ultima etapă, când le trebuia egal la noi ca să nu retrogradeze. Ce presiuni au fost atunci, ce portbagaje de bani s-au vânturat și promis… Dar nu s-a făcut vâlvă, că lumea era concentrată în ultima etapă pe U Cluj – CFR Cluj și valiza lui Gigi Becali…
Ce antrenori din fotbalul mare de azi vă plac cel mai mult?
Guardiola, din prima clipă când a preluat Barcelona mi-a plăcut. Eu și țineam cu Barcelona, echipa provinciei împotriva Capitalei. Uite că băiatul meu e totuși cu Real Madrid! Și Klopp îmi place mult, deși e opusul ca personalitate. Îmi plac amândoi, Guardiola și Klopp, pentru că au modestie și bun simț.
Care e jucătorul român pe care vi l-ați dorit cel mai mult la echipă dar nu l-ați putut avea?
Lucian Sănmărtean! Mult tare mi l-am dorit, am fost aproape să îl iau liber, când venise din Grecia, dar nu a fost să fie… Apoi, Raul Rusescu, îl știam de la Vâlcea. Dar l-a luat Bucșaru la Urziceni, înaintea mea.
Dintre fotbaliștii români all-time, pe cine ați îndrăgit cel mai mult?
Ilie Balaci și majoritatea jucătorilor Craiovei Maxima. Gică Popescu! Eu am fost între cei care am strigat și am cântat: Gică Popescu, Dumnezeul nostru! Pavel Badea mi-a plăcut ca fotbalist, cu toate relele pe care mi le-a făcut. Și pe Craioveanu l-am îndrăgit mult! Dincolo de Craiova, Gică Hagi, normal. Sabău! Și Lăcătuș! Îl uram ca adversar, dar îl admiram ca sportiv. Când eram copil și băteam mingea, îl imitam.
Ce fel de echipă v-ar plăcea să aveți comparativ cu ce oferă și ce înseamnă echipa dumneavoastră acum?
Noi parcă mereu am avut un stil aparte. Stilul Craiovei cu mine patron e foarte apropiat de stilul Craiovei din anii ‘80. Normal, Craiova Maxima e unică, nu va mai fi vreodată ca ea. Mă refer doar ca stil. Craiova Maxima a fost o conjunctură fericită de multe talente la un loc, dar mai ales prin implicarea lui Adrian Păunescu și Ștefan Andrei. Păi, Păunescu era ca un patron atunci!
Ștefan Andrei avea influența politică, dar de ce spuneți că Adrian Păunescu era ca un patron?
Păi mu făcea nimic antrenorul Constantin Oțet, și nici alți antrenori, fără să-l întrebe pe Păunescu! Echipa de start a Craiovei pentru Kaiserslautern și Benfica a trecut prin Păunescu! El decidea la club transferurile, alegea antrenorii, decidea primul 11! Rol de patron! Iar fără el, nu ar fi existat nimic. Lângă imaginea Craiovei Maxima, vă spun, Adrian Păunescu și Ștefan Andrei ar trebui să aibă tablouri mari, foarte mari!
Cel mai corect partener de competiție pe care l-ați avut, la nivel de patroni, până azi?
Au fost doi, Marian Iancu și Adrian Porumboiu. Parteneri corecți, jos pălăria! Fără nenorociri, fără umblat la “butoane”. Prezența lor în fotbalul românesc a animat competiția, ei au adus jucători puternici, valoroși, și amândoi meritau să fie campioni ai României la ce fotbal ofereau și la ce investiții făceau. Cu Marian Iancu nu am apucat să vorbesc încă, după eliberarea lui, dar mă bucur enorm că e liber.
Cel mai nociv patron?
Pentru fotbalul românesc nu știu cât de nociv e, ok, a făcut o echipă puternică, da. Dar pentru mine, Rotaru e cel mai nociv. Păi să te bagi peste viața cuiva, să îi blochezi afacerile, să iei culorile și palmaresul echipei, tu, cu 40 de milioane euro luate de la ANRP, să îl bagi în faliment și să îi iei locul?! Un om de afaceri care dă în cap unui coleg de breaslă, până la urmă!
Dacă ați avea de ales doar între două scenarii pentru acest sezon, ce ați prefera: ambele echipe ale Craiovei în cupele europene sau ambele în afara cupelor europene, dar echipa lui Adrian Mititelu, un loc peste echipa lui Mihai Rotaru?
Aș vrea să fie amândouă în cupele europene. Sincer. Dar vreau și să terminăm noi în fața lor, pe locuri de cupe europene! Să am cu o oaie mai mult, cum zice Gigi Becali!
Care e cea mai mare satisfacție pe care ați trăit-o în fotbal din postura de patron?
Când am bătut cu 2-0 pe Dinamo iar ei erau pe cai mari să ia campionatul. Păi Dinamo de-atunci era o forță economică, mediatică, jocuri de culise, tot! Aveau echipă cu Bratu, Dănciulescu, Lobonț, antrenor era Rednic. Iar dacă te luai de vreun conducător de la Dinamo, ieșeau 7 capete pe tine! Erau Borcea, Turcu, Walter, Nețoiu, Badea… Și i-am bătut! Ce meci frumos! Am mai trăit o satisfacție aparte când am câștigat în Giulești. De fiecare dată când învingem în Giulești mi se alină suferința din fotbal.
De ce?
Pentru că Giuleștiul mi se pare un loc incredibil de frumos din fotbalul românesc, o galerie superbă, iar să învingi acolo, să te înjure toți, e extraordinar! Când am bătut în Giulești cu 3-2 și eram în închisoare, la golul lui Baeten toată pușcăria a vuit dintr-o dată! Cutremurător, emoționant!
Dacă azi, un om de afaceri la 36 de ani, vârsta pe care o aveați când ați preluat Craiova, v-ar cere un sfat legat de pașii pentru a intra în fotbal, ce i-ați spune?
Caută-ți altceva de făcut! Asta i-aș spune. Deși, dacă e suporter al unei echipe, ca mine, știu că degeaba îi spun. Poate peste 20 de ani se va merita să investești în fotbalul de la noi, dar acum, asta i-aș spune. Nu se merită. Uite, domnul Dan Șucu, inteligent, bogat, dar să vedeți ce decepționat va fi…
Puteți să explicați?
Are stadion frumos, suporteri extraordinari, dar va vedea că doar în timp poți reuși la noi. Sunt multe cutume, e o lume grea, e un imprevizibil care te seacă! LPF nici nu știu de ce există. Bine, există ca să mănânce bani, dar are randament managerial zero. La FRF sunt oameni cărora le merge bine, îl văd pe Răzvan Burleanu lângă oamenii mari ai lumii și ai fotbalului, foarte bine, dar ce facem cu fotbalul nostru?
Spuneați că vă preocupă foarte mult cum veți rămâne în memoria colectivă. Care ar fi fraza ideală prin care v-ați dori să fiți amintit?
Da, sunt foarte preocupat de ce las în urmă, îți spun sincer. Aș vrea să… Aș vrea să știe lumea peste 50, 100 de ani,că am fost un luptător. Și un luptător pentru o cauză bună, pentru demnitatea fotbalului craiovean și pentru Universitatea.
Fotbalul și toate câte au venit din fotbal în viața dumneavoastră, per total, credeți că v-au făcut un om mai bun sau mai rău?
Cel mai bine ar fi să răspundă ceilalți, nu eu, dar eu cred că m-au făcut un om mai bun. Dacă trăiești total pentru ceea ce iubești, cum am făcut eu, ar trebui să devii un om mai bun.
E primul material din rubrica “Dialoguri fără vloguri” la ProSport, vom încheia de fiecare dată cu o confesiune în premieră. Vă invit să ne destăinuiți un episod pe care nu îl știe nimeni din povestea dumneavoastră în fotbal.
E greu, să vedem… Știi ce nu știe nimeni? Că m-am culcat în noaptea dinaintea preluării clubului, noaptea dinainte de a deveni patron la Universitatea Craiova, convins că renunț și nu mai fac asta. Fix în seara de 8 iunie, dinaintea tranzacției cu Dinel Staicu, am primit niște documente prin care Staicu voia să mă inducă în eroare. Nu să mă păcălească, dar practic să nu vândă efectiv clubul. Și m-am culcat convins că renunț și gata! Doar că așa a vrut Divinitatea. Dimineața, Staicu a renunțat la acele documente. Și am preluat Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER