Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a încercat să-l convingă pe Florin Andone (30 de ani) să semneze cu gruparea din Giulești, însă milionarul a fost „sedus și abandonat” pentru o echipă din liga a treia din Spania.
După ce Florin Andone a fost contactat de către oficialii lui Rapid pentru a juca în Superliga, internaționalul român care este liber de contract a început negocierile cu o echipă din liga a 3-a din Spania.
Conform jurnalistului Paco Xixidro, Florin Andone s-ar afla în negocieri cu CD Castellon, formație la care a mai evoluat în 2011 în doar patru meciuri. Acesta susține că discuțiile dintre oficialii echipei din liga a treia din Spania și reprezentanții fotbalistului au început de sâmbătă.
-El @cdcastellon se puso en contacto con el agente del jugador la semana pasada. 📲 -Mi contacto en Mallorca me confirma que Florin ve con muy buenos ojos el proyecto albinegro y la idea de volver a un club donde la afición le aprecia podría decanta la balanza. ⚖️🗣️ — Paco Xixidro ✍🏽 (@BL_goodfellas) July 25, 2023
-El @cdcastellon se puso en contacto con el agente del jugador la semana pasada. 📲
-Mi contacto en Mallorca me confirma que Florin ve con muy buenos ojos el proyecto albinegro y la idea de volver a un club donde la afición le aprecia podría decanta la balanza. ⚖️🗣️
— Paco Xixidro ✍🏽 (@BL_goodfellas) July 25, 2023
Florin Andone (30 de ani) a devenit liber de contract în iulie 2023 după ce ultima dată a jucat pentru UD Las Palmas. În trecut, internaționalul român a mai evoluat în Spania pentru Cadiz CF, Deportivo La Coruna, Cordoba CF, Villarreal CF B și Atl. Baleares.
În iulie 2016, Florin Andone a fost cumpărat de Deportivo la Coruna de la Cordoba CF cu 5,7 milioane de euro, iar în iulie 2018 a fost cumpărat de Brighton cu 6.000.000 de euro. A stat până în septembrie 2018 la formația din Anglia, după care Galatasaray ș-a împrumutat cu 700.000 de euro.
Nu a reușit să impresioneze nici în Turcia, astfel că în august 2020 a revenit la Brighton, formație la care a adunat 30 de meciuri și a dat șase goluri.
La UD Las Palmas, ultima echipă la care a fost legitimat, Florin Andone a jucat în 20 de meciuri și a avut doar două reușite.
Cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, atacantul în vârstă de 30 de ani a adunat 25 de selecții la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 13 iunie 2015 într-un meci jucat de „tricolori” cu Irlanda de Nord, scor 0-0,pe Windsor Park.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER