Conducerea lui FC Botoșani speră ca Sebastian Mailat să revină pe teren undeva pe la mijlocul lunii septembrie, după ce acesta s-a accidentat destul de grav la genunchi în cantonamentul din Austria.
Sebastian Mailalt a terminat campionatul trecut pe podiumul golgheterilor Superligii, fiind devansat de Marko Dugandzic, 22 de goluri și Andrea Compagno, 20 de goluri. Fotbalistul de la FC Botoșani a reușit 16 goluri.
După campionatul foarte bun pe care l-a făcut în Superliga, Sebastian Mailat a fost la un pas de un transfer la campiona Lituaniei, Zalgiris Vilnius, informație anunțată în exclusivitate de către ProSport.
Și tot ProSport v-a anunțat în exclusivitate că fotbalistul lui Valeriu Iftime s-a acciddentat grav la genunchi pe ultima sută de metri a cantonamentului celor de la FC Botoșani în Austria, ratând astfel transferul la campioana Lituaniei. La echipa respectivă, Mailat urma să primească un salariu de 20 de mii de euro pe lună, plus o sumă destul de bună de bani și la semnătură.
Însă, după ce a făcut un set de investigații la București și a aflat că accidentarea la genunchi este destul de gravă, ligamentele fiindu-i serios afectate, se pare că este vorba chiar de ruptură, Mailat a clacat pshihic, iar acum nu trece printr-o stare prea bună.
ProSport a aflat că Valeriu Iftime a încercat în ultima perioadă să îi ridice moralul fotbalistului său, după ce acesta a ratat transferul la campioana Lituaniei din cauza accidentării. Surse din anturajul moldovenilor ne-au dezvăluit că finanțatorul celor de la FC Botoșani i-a propus golgheterului echipei prelungirea contractului pe încă un an, cu o mărire de salariu.
„Vă dați seama că Sebi nu a fost deloc ok în ultimele zile, dar eu sper că el și-a mai revenit și s-a împăcat cu situația. Sebi a avut un ghinion teribil. Nu l-a lovit nimeni, ci pur si simplu a simțit că i s-a blocat genunchiul în urma unei mișcări bruște. S-a întâmplat pe finalul cantonamentului din Austria.
A făcut apoi un control la București, iar problemele sunt la ligamentele încrucișate. Noi sperăm totuși că undeva prin septembrie va reveni pe teren. Nu îi este ușor nimănui să treacă prin ceea ce trece el acum. Urma să plece de la mine, de la un salariu de nivelul echipei mele, la un salariu de 20 de mii de euro pe lună. În plus, și eu mă alegeam cu câteva sute de mii de euro bune în cont.
Dar nu a fost să fie. Însă, nu îl voi lăsa așa pe Sebi. Am și discutat cu el și i-am spus că îi voi prelungi contractul pe încă un an. Lui îi expira contractul cu mine în vara anului viitor. Mă voi asigura că o să îi fie bine din toate punctele de vedere, deci e clar că o să fie vorba și de o mărire de salariu. Îl așteptăm cu brațele deschise să revină pe teren după perioada de recuperare”, a spus Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER