Teodora Stoica a prins curaj și a spus public povestea prin care a trecut în ultimii ani. Fiica lui Mihai Stoica s-a confruntat cu o boală teribilă și la un moment dat, în timp ce povestea clipele de groază prin care a trecut, a făcut o mărturie sfâșietoare. De asemenea, Teodora a dezvăluit și sfatul primit de la Gigi Becali, care i-a salvat sufletul în lupta teribilă cu boala.
În urmă cu aproximativ 3 ani de zile, Teodora Stoica a primit un verdict crunt din partea medicilor, atunci când se aștepta mai puțin. A fost depistată cu cancer, cu metastaze la plămâni și la coloană.
Totul a început de la un masaj pe care l-a făcut la baza de pregătire a celor de la FCSB. Maseurul echipei i-a observat un nodul în zona gâtului și i-a sugerat să meargă să facă investigații. Primele analize nu au produs panică, deoarece nodulul depistat se credea a fi benign. Ea a fost programată pentru o intervenție chirurgicală de îndepărtare a acestuia, însă în momentul în care a fost operată, medicii au rămas șocați. De fapt, nodulul respectiv era malign și Teodora Stoica avea cancer, cu metastaze la plămâni și la coloană. Vestea a șocat-o atât pe tânără, cât și pe familia ei. Din acel punct a început o adevărată luptă pentru supraviețuire.
Invitată la podcastul „Acasă la Măruță”, fiica lui Mihai Stoica a acceptat să vorbească în premieră despre problemele de sănătate pe care le-a avut și a recunoscut că la un moment dat a crezut că va muri.
„Mi-a fost foarte teamă să vorbesc despre asta pentru că nu am vrut să dau putere unei boli. Așa că am preferat să nu vorbesc, să evit. Acum 3 ani și jumătate am avut un diagnostic mai greu de digerat. Făceam masaj cu maseurul de la Steaua, Cocolino, și mi-a spus: «Ai un nodul la gât, știai?». M-am uitat în oglindă și era vizibil, era mare.
Am fost la puncție și mi-a luat lichid. Timp de două săptămâni am așteptat. Eu nu eram pozitivă cum sunt acum. Eram ipohondră și mă gândeam la ce este mai rău. În acele două săptămâni n-am fost om. Am primit mail-ul și am sărbătorit pentru că nodulul era benign. Am zis că am rezolvat și problema asta, dar el tot creștea… Mi-a spus doctorul că trebuie scos dacă vreau să fac un copil, pentru că altfel n-o să mai pot să respir în timpul sarcinii.
Trebuia să fac o tiroidectomie, dar parțială. M-am operat și nu prea puteam să procesez nimic. Am stat la terapie intensivă o noapte, pentru că așa e procedura. A doua zi, în salon, doctorul vorbea, vorbea, dar eu nu înțelegeam nimic, eram în stare de șoc. Mi-a spus că nu era așa simplu cum au crezut și că a fost nevoit să-mi facă tiroidectomie totală, pentru că și-au dat seama că nodulul era malign, că aveam metastaze la plămâni și la coloană, la un os.
Am ajuns acasă… Dărâmată total, pentru că nu mai înțelegeam nimic. După operație trebuie să faci un tratament cu iod radioactiv și este interesant așa pentru oameni, pentru că e atipic. Nu e chimioterapie, nu sunt citostatice. Trebuie să iei o pastilă și să stai 4 zile singur în spital, iar eu aveam o mare frică de singurătate”, a mărturisit Teodora Stoica.
În continuare, Teodora Stoica a relatat momentul în care s-a temut cu adevărat că ar putea muri și a dezvăluit discuția cutremurătoare pe care a avut-o cu tatăl ei:
„Da, mi-a fost frică. Atunci când eram în spital și după ce am făcut acel CT, știam că tatăl meu e în contact cu doctorul, iar nimeni nu-mi scria nimic.
Atunci l-am întrebat pe tatăl meu, e foarte greu să pui întrebarea asta, dar am pus-o: «Mor? Îmi spui și mie dacă mor?». M-a sunat, un apel video, și îl vedeam, era o «legumă». Mi-a spus: «Nu e atât de grav. E puțin și la plămâni, dar nu-i grav, nu, nu, nu». Dar îl vedeam, nu putea să vorbească, și mi-am dat seama că era grav”.
Când pui întrebarea «Mor?» e destul de greu. Săracul tata, tocmai lui i-am pus-o. Dar n-am murit și asta ne-a reparat și relația cumva, pentru că nu ne înțelegeam atât de bine ca acum. E cel mai bun prieten, îi spun tot. Înainte nu era așa. Avem firi similare, semăn cu el. Ne certam destul de des înainte, agresivi în exprimare. Nu zic că era doar vina lui, dar mai mult a lui”, a mai declarat Teodora Stoica.
Până să treacă prin acele probleme grave de sănătate, Teodora Stoica și Mihai Stoica nu erau doi oameni credincioși, după cum afirmă tânăra. Însă, o discuție pe care au avut-o cu Gigi Becali, dar și cele întâmplate ulterior, i-au convins pe cei doi că Dumnezeu este alături de ei. De atunci, Teodora și Mihai Stoica și-au schimbat radical viața. Merg frecvent la biserică și se roagă cât de des pot:
„Nu am fost credincioasă înainte. Nici tata nu era foarte credincios. Gigi Becali ne-a spus: «Ăsta este un test, o să treci peste cu bine. Dar asta este toată ideea, să credeți în Dumnezeu». Și cumva așa a fost.
Acum mă bucur de tot ce am. Sunt aici, mă bucur și este perfect. Nu vreau să fiu în altă parte. Cred că oamenii trebuie să se bucure de prezent și să nu se mai gândească la trecut sau la viitor”, a mai dezvăluit fiica lui Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor.
Teodora Stoica este angajată în cadrul clubului FCSB. Ea activează în departamentul de marketing și este una dintre persoanele care gestionează conturile de pe rețelele de socializare ale roș-albaștrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER