Adrian Șut (24 de ani), titularul de la FCSB, ar urma să plece de la vicecampioana României pentru 3 milioane de euro.
Adrian Șut, mijlocașul defensiv transferat de FCSB de al Academica Clinceni în iulie 2018, este la un pas să se despartă de vicecampioana României în această vară.
Jurnaliștii publicației Kyzey Andalou au anunțat că Trabzonspor, formația care a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul șase în clasamentul din Super Lig, a făcut o ofertă în valoare de 3 milioane de euro pentru transferul lui Adrian Șut de la FCSB.
Nu este prima dată când FCSB primește o ofertă de la Trabzonspor pentru Adrian Șut, doar că la negocierile trecute Gigi Becali nu a ajuns la un acord cu formația din Turcia.
Sursa citată mai sus anunță că „este de așteptat ca FCSB să accepte oferta, iar transferul să devină oficial în zilele următoare”. Anunțul făcut de presa din Turcia vine după ce Marius Șumudică a anunțat că există interes pentru Adrian Șut de la Trabzonspor.
Știu că există interes pentru el din Turcia, de la Trabzon, în momentul de față. El e cel mai bun număr șase de la noi de la noi, poate juca la echipa națională în momentul de față”, a declarat Șumi pentru Digi Sport.
Adrian Șut nu este singurul fotbalist de la FCSB care a primit oferte în această vară. Gigi Becali a anunțat recent că Malcom Edjouma și Joyskim Dawa sunt pe lista unor echipe din străinătate.
„Am cerut pe Edjouma un milion și pe Dawa 3. Bari vrea să-l ia împrumut pe Edjouma. Le-am zis că-l dau împrumut, dar să-mi dea 500.000 de euro acum, apoi să mai dea un milion. Le-am spus că accept și banii în rate, dacă vor să-l ia acum.
Dawa are ofertă din Grecia, două milioane, iar eu am cerut 3. Nu știu de la ce echipă, cred că Olympiacos, s-ar putea. Cred că o să dea până la urmă, mai așteaptă câteva meciuri din cupele europene.
Eu vând tot! La mine banii contează. Fără bani nu poți să faci nimic. Echipele românești n-au bani și sunt praf, nu vedeți?”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER