Jucătorul care a acoperit poziţia de „under” la Universitatea Craiova în acest debut de campionat, Marian Danciu (21 de ani), exultă după ce echipa a fost preluată de antrenorul care i-a prilejuit debutul în tricoul alb-albastru, în precedentul său mandat în Bănie, Laurenţiu Reghecampf. Mijlocaşul susține că tehnicianul „are un stil foarte creativ şi complex, utilizează tehnici moderne şi pune mare accent pe caracterul ofensiv”.
„Îmi place mult Laurenţiu Reghecampf, îl ştiam de la mandatul precedent şi mă bucur că a revenit. Mister are un stil foarte creativ şi complex, utilizează tehnici moderne şi pune mare accent pe caracterul ofensiv. Este şi omul care mi‑a acordat încredere şi sub conducerea căruia am debutat, de altfel, în Superligă. Chiar îl consider special, deşi le sunt foarte recunoscător tuturor antrenorilor pe care i‑am avut, pentru că fiecare a avut rolul său în evoluţia mea”, a declarat Marian Danciu pentru revista oficială a clubului din Bănie.
Universitatea Craiova dispută în seara aceasta, de la ora 21.30, pe „Ion Oblemenco”, partida cu Hermannstadt, din etapa a 4-a de campionat, Live Video Online pe ProSport, iar Danciu preconizează un joc atractiv, ambele echipe având un joc bazat pe posesie.
„Cred că va fi un meci frumos, pentru că Sibiul e o echipă cu joc bun şi complex, bazat, la fel ca al nostru, pe posesie. Se simt bine când au mingea, iar asta îi face nişte adversari redutabili, care nu trebuie în niciun caz desconsideraţi. Doar că noi jucăm pe teren propriu şi vom fi extrem de motivaţi să le facem cadou fanilor, dar şi lui Mister, cele trei puncte. Fanilor le promitem cu toţii un joc plăcut, ofensiv, plin de dăruire. Suntem foarte motivaţi să îi facem fericiţi pe cei mai frumoşi suporteri din ţară”, a mai spus Marian Danciu.
Pe Marian Danciu l-a impresionat grecul de la CFR Cluj, Panagiotis Tachtsidis, în duelul direct de săptămâna trecută, din Gruia. „Şi pe mine m‑a impresionat CFR‑ul şi sunt de acord că sunt mai puternici decât în sezoanele precedente. Sunt o echipă cu experienţă, dar şi determinată şi foarte unită, alcătuiesc un grup bun. Mi‑a plăcut mult linia lor de mijloc, în special Tachtsidis, un fotbalist care joacă simplu şi practic fără greşeală”,a spus Danciu despre Tachtsidis, grecul care a evoluat un deceniu în Italia, la mai multe echipe.
Marian Danciu este oltean, născut la Târgu Cărbuneşti, iar junioratul l-a început la Pandurii Tg. Jiu. A ajuns în Bănie acum 5 ani, dar a evoluat mai mult la echipa a doua. Anul trecut a fost împrumutat la Slatina, dar nu consideră că a fost o experienţă utilă, deoarece antrenorul Dan Oprescu nu s-a bazat pe serviciile sale.
„Pentru mine să joc pe prima scenă a fost un prim obiectiv şi mă bucur că l‑am atins. Cred că am o tehnică bună şi sunt confortabil cu a‑mi folosi ambele picioare. De asemenea, am o rezistenţă bună la efort şi în general sunt un jucător activ şi ambiţios. Încerc să susţin aceste eforturi fizice de unele mentale, care mi se par la fel de importante: încredere în mine, mai multă pozitivitate şi aşa mai departe. Cel mai confortabil mă simt pe poziţia de mijlocaş central ofensiv, însă pot să joc şi pe oricare dintre extreme, dacă mi se cere. La Slatina, în schimb, am jucat puţin şi a fost în general o experienţă mai degrabă negativă pentru mine. Superliga, bineînţeles, este cu totul altceva, şi mă bucur că am reuşit să ajung aici. Sunt apropiat de fotbaliştii alături de care am jucat şi la juniori, de exemplu Baiaram şi Sala, pentru că am crescut împreună, iar acum ne antrenăm toţi cu prima echipă. În ceea ce priveşte jucătorii cu mai multă experienţă, aş zice că Raul Silva este cel care mă îndrumă cel mai mult şi cel mai util în ceea ce priveşte jocul meu. Am o relaţie foarte bună, în teren şi în afara lui, şi cu Alexandru Creţu, cu care sunt şi coleg de facultate. Nu suntem atât de mulţi fotbalişti under 21 în lot şi cred că vom avea toţi şansa să ne afirmăm, pentru că e un campionat lung iar această regulă ne avantajează. Ştefan Baiaram e deja un jucător afirmat, chiar emblematic pentru Universitatea, cu experienţă şi valoare certă. E o bucurie pentru mine să primesc şansa să mă lupt cu el pentru un loc şi, de ce nu, poate chiar să jucăm împreună. Îmi doresc foarte mult să devin şi eu un jucător de bază la Universitatea”, a dezvăluit Marian Danciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER