Laurette Atindehou, fosta iubită a fotbalistului Magaye Gueye, s-a mutat de aproape doi ani la Paris și nu are de gând să se mai întoarcă în România. Mulatra a recunoscut abia acum din ce își câștigă banii.
Au trecut aproape doi ani de Laurette, fosta parteneră de viață a lui Magaye Gueye, nu mai locuiește în România. Laurette Atindehou a oferit un interviu în care a oferit detalii despre viața personală. Fosta logodnică a dinamovistului Magaye Gueye s-a mutat alături de fiica ei în capitala Franţei.
Deși inițial a ales să locuiască în Franţa pentru a fi alături de Magaye Gueye, între timp, mulatra s-a despărțit de fotbalist. Au rămas în relații bune, iar Laurette locuiește, în continuare, în apartamentul atacantului care a jucat în Premier League și a fost găsit dopat cu cocaină la Dinamo.
Laurette Atindehou a dezvăluit că îi este bine în Paris, acolo unde lucrează cu normă întreagă pentru a-și întreține fiica. Mulatra s-a angajat la un salon de masaj la Paris.
„Eu m-am obișnuit, sunt foarte bine, sunt foarte liniștită. Mi-am făcut prieteni noi. Mi-am făcut cunoștințe. Ies ori de câte ori am timp în oraș. Momentan lucrez la un centru de spa. Este mai mult o școală de masaj și întreținere corporală. Este una dintre cele mai cunoscute școli. Nu, nu m-am mutat, tot aici stau, pentru că ne-am obișnuit, suntem în centru”, a declarat Laurette Atindehou pentru antenastars.ro.
„Sunt foarte bine. M-am obișnuit. Deja au trecut aproape doi ani de când suntem în Paris. Ne-am obișnuit, este frumos. Suntem tot timpul într-o vacanță, ca să zic așa, pentru că orice ai face în Paris, în fiecare zi, ai câte ceva nou de făcut și te simți ca în vacanță. Fetiței mele îi place și nu îi place. Se obișnuiește. Acum pe perioada verii este la mama. Este în vacanță”, a mai spus Laurette.
În urmă cu mai bine de trei ani, Laurette a fost surprinsă în prezența lui Ion Țiriac (84 de ani) și chiar se zvonea că ar fi avut o relație amoroasă.
„Întrebarea asta mi s-a pus de atât de multe ori, dar nu aș putea să răspund la ea. O să las așa să rămână o enigmă pentru toți cei care sunt curioși. Adevărul este că este foarte frumos să stai în preajma domnului Ion Țiriac, și cred că orice femeie și-ar dori să stea în preajma lui și nu pot să zic că a fost onoare, că până la urmă și eu sunt o femeie foarte frumoasă, exotică, independentă, pe care și-o dorește orice bărbat, zic eu.
Din toate experiențele pe care le-am avut, nu a fost bărbat care să refuze. Eu sunt foarte mândră de mine că am putut să ies la o cină sau două sau trei sau patru, nu se știe niciodată, cu domnul Ion Țiriac”, mărturisea Laurette, la emisiunea „Detectorul de minciuni”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER