Andrea Compagno, atacantul italian în vârstă de 27 de ani al lui FCSB, a marcat primul gol al roș-albaștrilor pe noua arenă din Ghencea.
Meciul dintre FCSB și CFR Cluj s-a disputat duminică seară, pe Stadionul Steaua, în cadrul etapei a patra din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 1-0, după golul marcat de către Andrea Compagno, din penalty, în minutul 67.
În minutul 64 al acestei întâlniri, Cvek l-a împis pe Compagno în careu și arbitrul a dictat penalty fără să stea pe gânduri. A așteptat, într-adevăr, confirmarea din camera VAR, însă aceasta a venit rapid.
Andrea Compagno a fost cel care și-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului, deși el a fost cel care l-a obținut. În minutul 67, italianul a trimis cu „sânge rece” direct în poarta celor de la CFR Cluj și a deschis scorul în Ghencea.
Cotat la 2.5 milioane de euro de către Transfermarkt, Andrea Compagno a jucat trei meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga și a marcat două goluri în campionat. În Conference League, a jucat în ambele partide cu CSKA 1948 Sofia, însă nu a reușit să înscrie.
Imediat după ce Andrea Compagno a deschis scorul în Ghencea, în difuzoare, dar și din vocile suporterilor, a răsunat celebra Scooter – Maria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER