„Și tu, Brutus?”. Acesta pare a fi propoziția pe care Adrian Mititelu ar putea-o rosti din cauza unuia dintre fotbaliștii săi de la FC U Craiova.
După de Andre Duarte și Giovanni Piccolomo au fugit de la clubul din Bănie, deși aveau contracte cu clauze de prelungire automată pe încă un sezon, a venit rândul unui român să se revolte.
Sursele ProSport susțin că Mititelu este trădat tocmai de Radu Negru, un jucător pentru care patronul a insistat foarte mult de-a lungul anilor. Concret, din informațiile noastre, Negru, care a venit în 2018 de la Podari, refuză să își prelungească acordul cu FC U, care expiră în vara lui 2024, și vrea să plece liber.
Acest lucru ar fi stârnit furia finanțatorului, care se simte „vândut” de apărătorul dreapta, după ce el personal l-a „crescut” și a intervenit peste antrenorii care s-au perindat pe la echipă pentru a-l titulariza, chiar dacă unii dintre tehnicieni nu îl considerau pe Negru suficient de valoros.
Situația este una explozivă, iar sursele noastre afirmă că Mititelu ar fi dat ordin ca jucătorul să nu mai fie folosit, dacă nu va accepta să semneze un nou contract.
În vârstă de 24 de ani, Radu Negru a semnat cu FC U Craiova în iulie 2018, după ce ultima oară jucase la FC Podari. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 750.000 de euro a adunat 107 meciuri în tricoul formației patronate de Adrian Mititelu, a dat patru goluri și a oferit cinci pase decisive.
În perioada de mercato din vară, FC U Craiova s-a despărțit de jucători precum Andre Duarte (25 de ani/ Reggiana), Giovanni Piccolomo (29 de ani/ Avai FC), George Ganea (24 de ani/ Ujpest FC), Cătălin Albu (19 ani/ ACSO Filiași), Jeremy Huyghebaert (34 de ani/ liber), Francois Marquet (28 de ani/ liber), Gabriel Enache (32 de ani/ liber).
Rămâi pe www.prosport.ro pentru a afla cele mai noi informații despre acest subiect, dar și despre altele la fel de interesante.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER