Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a dat o lovitură de proporții după ce l-a convins pe Bogdan Lobonț să revină la formația din Giulești după 23 de ani.
Bogdan Lobonț a decis să accepte propunerea lui Dan Șucu, milionarul care deține 70% din acțiunile clubului Rapid București, astfel că fostul mare internațional român s-a întors la trupa din Giulești după 23 de ani, anunță Fanatik.
Bogdan Lobonț era liber de contract încă din vara anului 2022, după ce a fost demis din funcția de selecționer al echipei naționale a României U20, iar Dan Șucu a vrut să profite de situația fostului portar de la AS Roma.
După ce a negociat cu CSA Steaua pentru a ocupa postul de antrenor principal la echipa U18, Bogdan Lobonț a acceptat să fie noul antrenor cu portarii al clubului din Giulești. Acesta a revenit la Rapid la propunerea lui Adrian Iencsi, secundul lui Cristiano Bergodi.
Pana la revenirea lui Bogdan Lobonț la Rapid, portarii formației din Giulești erau pregătiți de Mihai Toader
Bogdan Lobonț a jucat la Rapid în perioada 1997 – 2000, iar alături de formația din Giulești a câștigat titlul în 1999, când echipa era pregătită de legendarul Mircea Lucescu, o Cupă a României în 1998 și o Supercupă în 1999.
Ultima oară, Bogdan Lobonț a stat pe banca tehnică a echipei naționale a României U20, acolo unde a și adunat 8 partide. „Tricolorii” mici au înregistrat sub comanda lui trei victorii și cinci înfrângeri.
Înainte să fie selecționerul echipei naționale a României U20, Bogdan Lobonț a fost secundul lui Cosmin Contra la prima reprezentativă, iar în perioada decembrie 2018 – iunie 2019 a fost principal la U Cluj. Pe banca „șepcilor roșii”, „Pisica” a bifat 13 victorii, două egaluri și patru înfrângeri.
Bogdan Lobonț (45 de ani) a jucat pe parcursul carierei la Corvinul Hunedoara, Rapid, Ajax Amsterdam, Dinamo, Fiorentina și AS Roma. La formația din Giulești, „Pisica” a jucat în 12 meciuri.
Rapid se află pe locul 8 în clasamentul din Superliga, cu 5 puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești și U Cluj, după ce în primele patru etape a bifat o victorie, două remize și o înfrângere, iar golaverajul este de 6 goluri date și patru primite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER