FCSB, Farul și Sepsi nu au pierdut în prima manșă din turul 3 preliminar de Conference League, dar grupele par aproape imposibil de atins, cel puțin pentru Sepsi. Asta crede Laszlo Dioszegi, finanțatorul echipei din Sfântu Gheorghe, care preferă să rămână realist.
Dacă va elimina Aktobe, Sepsi va da în play-off peste Bodo/Glimt, liderul din Norvegia care a trecut cu 3-0 în meciul tur de Pyunik Yerevan.
Întrebat dacă ar putea să mai aducă jucători pentru a forța intrarea în grupe, Dioszegi a fost cât se poate de sincer.
„E prea scurt timpul să forțezi acum. Dacă am ajunge, printr-un miracol, în grupe ar fi altceva. Chiar dacă reușim să trecem de Aktobe va fi foarte greu să ajungem în grupe. Bodo/Glimt au 95% șanse. Au o echipă super bună. Normal că o să facem tot posibilul, dar suntem conștineți care este diferența”, a spus Laszlo Dioszegi pentru ProSport.
Finanțatorul lui Sepsi știe că și returul din Kazahstan va fi unul teribil. Sepsi va zbura trei ore și jumătate cu un charter până în Aktobe.
„N-ar fi o dezamăgire. Noi ne știm limitele. Nu este un capăt de țară dacă nu ne calificăm, dar sunt încrezător”, a spus Dioszegi, care crede că echipa sa nu merita să câștige cu Aktobe. „Eu am zis că o să fie greu. N-am meritat victoria, cred că egalul este echitabil. E bine că am reușit să egalăm și că începem practic de la 0-0 în retur. Nu mai jucăm nici din 3 în 3 zile și nu vom mai putea să spunem că am fost obosiți. S-a văzut oboseala și joi și la meciul cu Oțelul. Nu am mai avut aceeași rapiditate ca și până acum”.
Posibila calificare în play-off ar reprezenta cea mai importantă performanță a lui Sepsi în cupele europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER