Denis Alibec (32 de ani), atacantul care a plecat de la Farul Constanța în Qatar, a fost luat prin surprindere de transferul lui Andrei Borza la Rapid.
Denis Alibec a plecat în Qatar, la Al Muaither, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar Farul Constanța se mai desparte și de Andrei Borza în perioada de mercato din această vară.
După ce ProSport a anunțat că Dan Șucu și Gică Hagi au ajuns la un acord pentru transferul lui Andrei Borza la Rapid, iar formația campioană va încasa un milion de euro în schimbul fundașului stânga, Denis Alibec a avut o reacție misterioasă în momentul în care a fost întrebat despre situația fostului său coechipier.
Înainte să plece spre Qatar, Denis Alibec a vorbit despre posibilul transfer al lui Andrei Borza la Rapid, iar atacantul care a plecat de la Farul Constanța în această vară așteaptă anunțul oficial pentru a crede că Gică Hagi a acceptat să-l lase pe fostul său coechipier la Rapid.
„Nu știu nimic de Borza, dar depinde de el ce vrea să facă, depinde și de domnul Hagi dacă îl va lăsa. Farul are puterea să aducă jucători de la academie și să îi facă foarte buni”, a spus Denis Alibec la plecarea din România.
Dan Șucu și Gică Hagi au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul lui Andrei Borza, iar formația din Constanța ar urma să încaseze 1.000.000 de euro de la Rapid pentru fundașul stânga, dar va păstra și 15% dintr-un viitor transfer al acestuia.
În vârstă de 17 ani, Andrei Borza a făcut pasul spre echipa mare a celor de la Farul Constanța pe 1 iulie 2022 și mai avea contract cu formația lui Gică Hagi până în vara lui 2026. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1 milion de euro a jucat pentru Farul Constanța în 45 de meciuri, a dat trei goluri și a oferit trei assituri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER