După cum se știe deja foarte bine, Florin Tănase a ajuns în această vară în Arabia Saudită, la nou-promovata Al-Okhdood, liber de contract după despărțirea de Al-Jazira, din Emiratele Arabe Unite, după ce la un moment dat s-a părut că a fost aproape chiar de o revenire la FCSB.
De asemenea, mijlocașul ofensiv în vârstă de 28 de ani s-a aflat în negocieri și cu gruparea turcă Adana Demirspor, cea care a eliminat CFR Cluj din turul doi preliminar al Conference League, negocieri anunțate la vremea respectivă chiar de către presa din „Țara Semilunei”.
În ciuda acestor două posibilități pe care le-a avut internaționalul român în această vară, el a ajuns în cele din urmă să își continue cariera în Arabia Saudită, la nou-promovata Al-Okhdood, echipa care cu puțin timp înaintea sa îl transferase și pe Andrei Burcă de la CFR Cluj în schimbul sumei de un milion de euro.
Florin Tănase, asemenea lui Burcă, a fost titularizat chiar de la primul meci oficial al noului sezon din campionatul Arabiei Saudite. Al-Okhdood a obținut un rezultat bun în deplasare cu Al-Shabab, una dintre echipele de top din această ligă, respectiv un egal, scor 1-1.
Fostul fotbalist de la FCSB a fost înlocuit 74 cu Sharafi Al Saleem. Golul lui Al-Okhdood a fost marcat de Andrei Burcă în minutul 41, din lovitură de la 11 metri. Gazdele au egalat în minutul 66 prin Ahmed Abou.
🔵🔵 GOOOOOOOOLLLL!!! De pênalti, Andrei Burcā abre o placar para os visitantes na capital! pic.twitter.com/oiweO1iGbt — Central do Arabão (@centraldoarabao) August 14, 2023
🔵🔵 GOOOOOOOOLLLL!!!
De pênalti, Andrei Burcā abre o placar para os visitantes na capital! pic.twitter.com/oiweO1iGbt
— Central do Arabão (@centraldoarabao) August 14, 2023
Fundașul central în vârstă de 30 de ani, cel care are un salariu consistent la Al-Okhdood, de 60.000 de euro pe lună, după cum a informat recent ProSport, în exclusivitate, a fost integralist în această partidă din deplasare cu Al-Shabab.
În cadrul aceleiași runde inaugurale a campionatului din Arabia Saudită, Alin Toșca a fost de asemenea integralist pentru Al-Riyadh, echipă ce s-a impus pe teren propriu cu scorul de 1-0 în fața celor de la Al-Wehda.
Pe de altă parte, Ciprian Tătărușanu, cel care a ajuns de asemenea în Arabia Saudită în această vară, semnând cu Abha din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de AC Milan, nu a apucat încă să debuteze în mod oficial pentru noua formație. În prima etapă, fără portarul român în lot, Abha a fost învinsă pe teren propriu de Al-Hilal cu scorul de 3-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER