Universtatea Cluj caută antrenor dupa ce Toni Petrea a fost demis la doar 5 etape de la începerea campionatului. Fostul tehnician roș-albastru a purtat discuții cu conducerea clubului din Ardeal, iar cele doua părți s-au înțeles cu privire la încheierea contractului de comun acord.
Venit la Cluj în luna iunie, oficialii clubului au avut nevoie de trei luni pentru a-și da seama că Toni Petrea nu este în măsură să preia atribuțiile și să conducă echipa spre vârful clasamentului, aceștia arătându-se dezamăgiți de modul în care tehnicianul gestionează vestiarul.
„Nu face mai nimic bine. Nu are autoritate, nu există ședințe pentru vizionarea adversarilor, totul merge doar din inerție”, au relatat șefii clubului. GSP susține că Petrea ar întâmpina probleme în gestionarea unui lot care conține jucători experimentați cu nume.
După plecarea lui Sabău, conducerea a căutat alternative, negociind inițial cu Andrei Prepeliță. Neavând licența pro, înțelegerile cu tehnicianul piteștean au picat. Presați de timp si de startul de campionat care se apropia, șefii de la Cluj au fost nevoiți să apeleze la serviciile antrenorului ce tocmai retrogradase cu Chindia Târgoviște în stagiunea precedentă. Până să ajungă la echipa din fosta cetate de scaun, Petrea a fost secundul lui Reghecampf, ulterior „principal” la FCSB în două mandate
„Conducerea spune că mă susține, dar la ce se întâmplă în fotbalul românesc nu m-ar mira să mă dea afară. Oricum, eu nu țin de scaun”, a declarat Toni Petrea după U Cluj-Oțelul 1-1
Tehnicianul născut la Brăila și-a început cariera în 2011 ca secund al lui Laurențiu Reghecampf la FC Snagov, până în 2020 când a preluat conducerea FCSB ca antrenor principal.
Clujenii au negociat în ultimele două săptămâni cu fostul antrenor al lui Al-Shababb, cu care sperau sa semneze. Înțelegerea a picat, deoarece pretențiile tehnicianului erau greu de realizat pentru alb-negrii. Șumi a cerut transferurile lui Silviu Lung, Boldrin si stoperul Kana Biyik.
„Cu lotul de acum, U poate fi pe locurile 10-12, așa cred. Dacă aș fi mers eu acolo ar fi luptat pentru locurile șase-șapte”, a comentat Șumudică la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER