Mircea Rednic a făcut o adevărată revoluție în această vară în lotul celor de la UTA Arad, iar antrenorul a dezvăluit care este stadiul negocierilor pentru transferurile pe care și le mai dorește în timpul rămas din perioada de mercato.
„Puriul” mai are câteva ținte importante pe care vrea să le aducă la Arad în această vară în frunte cu Valentin Gheorghe, mijlocașul celor de la FCSB. Deși jucătorul și-a dat acceptul să semneze cu arădenii, tehnicianul a dezvăluit pentru care mutarea nu s-a perfectat până acum: Gigi Becali vrea să aibă cât mai mulți fotbaliști în lot, cât timp echipa încă este angrenată în Conference League.
Rednic a fost la un pas să facă alte trei transferuri de top la UTA: arădenii au fost în tratative avansate cu un atacant din Grecia și cu doi fotbaliști de la FC U Craiova, dar mutările au picat pe ultima sută de metri. Nicolae Dică i-a stricat planurile antrenorului, deoarece a dorit să-i păstreze în lot pe Sekou Sidibe și Samuel Asamoah, cei doi aflați pe lista „Puriului”.
„Discuțiile au fost foarte avansate și jucătorul a acceptat toate condițiile, dar s-au râzgândit în ultima clipă. După părerea mea, cred i-a influențat foarte mult că a apărut în presă. Ei (n.r. – grecii) au fost de acord cu toate condițiile, îl lăsau să plece liber și după au cerut o sumă de bani. Noi am oferit procente și a căzut. El și-a dorit foarte mult să vină.
Cu el (n.r. – Valentin Gheorghe) așteptăm, se amână de la un meci la altul de Conference League. Dacă FCSB se califică mai departe, au nevoie de jucători în lot, iar Gigi (n.r. – Becali) se schimbă de la o zi la alta. Eu am vorbit cu jucătorul, își dorește să vină aici și așteptăm.
Am vrut și doi fotbaliști de la Craiova lui Adrian Mititelu, dar venirea lui Dică mi-a stricat toate planurile. Erau cei patru jucători pe care mi-am dorit și aici intră și Stanciu. Eu am insistat foarte mult ca el să semneze cu noi, e jucător de perspectivă și am o soluție, mai ales după ce a plecat Mustacă. E arădean, s-a integrat bine”, a spus Mircea Rednic, potrivit sportarad.ro.
Mircea Rednic a dezvăluit că la UTA Arad va ajunge în cursul acestei zile un atacant austriac, care era înțeles cu arădenii de o bună perioadă de timp.
„Este un atacant austriac, ajunge diseară la Arad. Trebuia să vină mai repede, dar au fost ceva probleme, însă acum e sigur. Are talie bună, viteză, a dat și goluri în ultima perioadă, iar ăsta e un lucru pozitiv”, a mai spus Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER