Florinel Coman, cel mai în formă jucător de la FCSB, a profitat de zilele libere primite de la Elias Charalambous după victoria cu Poli Iași și a „fugit” la munte.
După ce FCSB a învins-o pe Poli Iași, scor 2-1, în etapa a 6-a din Superliga, și a rămas lider în clasament, Elias Charalambous a decis să le dea câteva zile libere jucătorilor săi înainte de partida pe care formația roș-albastră o va juca împotriva lui UTA Arad.
Cum următorul meci cu UTA Arad este programat luni, 28 august, ora 21.30, pe stadionul „Francisc Neuman”, Florinel Coman a fugit împreună cu Ioana Timofeciuc într-o escapadă romantică în Predeal, la trei ore distanță de București.
Cei doi îndrăgostiți s-au cazat într-o locație de lux de pe Valea Râșnoavei, Predeal, unde o noapte de cazare costă peste 170 de euro. Ioana Timofeciuc a postat pe contul său de Instagram două fotografii în care apare și vedeta lui Gigi Becali.
Ioana și Florinel Coman nu au plecat singuri în Predeal, ci alături micuța Kasia, dar și de Alexandra, cumnata fotbalistului de la FCSB, care cel mai probabil are grijă de fiica celor doi.
Ioana și Florinel Coman s-au căsătorit în luna iunie a anului 2022, iar nașii cuplului au fost Andrei Miron și soția acestuia. La o lună distanță de la momentul în care și-au unit destinele, soția fotbalistului comparat cu Kylian Mbappe a născut-o pe micuța Kasia.
După ce a avut parte de o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv, Florinel Coman și-a recuperat forma bună și a reușit să îl impresioneze din nou pe Gigi Becali.
„Câteodată mi-e teamă că vine cineva să-l cumpere. Pe cuvânt. Câteodată mă rog să nu-l vadă lumea pe Coman. El, acum, este exact ca Neymar. Exact ce face Neymar face și el.
Cât a costat Neymar? 220. Coman nu mai are 20 de ani, are 25, tai suma pe jumătate, costă 110. Momentan nu avem oferte, slavă Domnului că nu sunt”, a transmis Becali astăzi.
Cotat de site-urile de specialitate la 3,5 milioane de euro, Florinel Coman a ajuns la FCSB pe 21 august 2017 și mai are contract cu vicecampioana României până în 2028. În tricoul formației roș-albastre, Florinel a jucat în 204 meciuri, a dat 47 de goluri și a oferit 56 de pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER