Echipa din Superliga are un nou șef! Dan Leașă este noul conducător al celor de la FC Voluntari. În ciuda faptului că încă nu se cunoaște exact poziția pe care va activa, mutarea va produce schimbări importante în cadrul clubului.
La nivel administrativ, FC Voluntari realizează mutări serioase. Avansarea lui Dan Leașă în conducerea clubului se întâmplă într-o perioadă dificilă pentru ifloveni, întrucât echipa vine după două înfrângeri.
FC Voluntari a pierdut contra celor de la FC U Craiova, scor 1-3, fiind învinși ulterior și de Dinamo, pe teren propriu, cu 2-3. Ilfovenii au ratat un penalty în ultima partidă, contra elevilor lui Ovidiu Burcă, în prelungirile meciului. Dinamo preluase conducerea pe tabela de marcaj cu scurt timp înainte de execuția lamentabilă a lui Sigurjonsson.
Prima modificare ce se va realiza, ulterior venirii lui Dan Leasă, va fi demiterea lui Bogdan Costicea, șeful departamentului de scouting al celor de la Voluntari, conform GSP. Acesta venise la club în iarna anului 2022, după experiențe la două echipe ce se află în lupta pentru titlu, FCSB și CFR Cluj.
Dinu Todoran ar fi următorul pe listă, astfel că fostul antrenor de la FCSB, șeful centrului de tineret de la FC Voluntari, va fi îndepărtat și el. În sezonul precedent, a fost și antrenor principal pentru formația secundă, care activează în Liga 3.
Bogdan Bălănescu rămâne în funcție, pentru moment, fiind directorul general al clubului. Numirea lui Leașă ar putea reprezenta o posibilă problemă și pentru el.
Numele lui Dan Leașă a fost legat, în trecut, de mai multe scandaluri din fotbalul românesc. În primăvara anului 2018, pe vremea când era manager la FC Voluntari, a izbucnit la adresa lui Kyros Vassaras și a lui Alexandru Deaconu, ambii în tribune, la meciul pierdut contra celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 1-2.
„F**-vă în gură să vă f*! Ați venit să ne faceți «fiindcă» am anunțat că suntem cu Lupescu! O să ieșim public că suntem cu Burleanu, ca să putem termina și noi campionatul”, reacționa, atunci, Dan Leașă.
Conform sursei citate anterior, la câteva luni distanță de la întâmplarea din meciul împotriva lui Gaz Metan Mediaș, actualul conducător al celor de la FC Voluntari a fost protagonistul unor imagini inedite. La o zi după cucerirea Cupei României de către ilfoveni, trofeul a fost surprins în curtea lui Dan Leașă, unde se bucura de un grătar, ascultând manele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER