Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre declarația lui Gigi Becali privind durata antrenamentelor la FCSB.
După eliminarea lui FCSB din Conference League, patronul Gigi Becali a anunțat că va merge la ședințele de pregătire, la baza din Berceni, pentru a le da indicații antrenorilor cu privire la durata antrenamentelor. Omul cu banii de la FCSB vrea ca jucătorii lui să stea mai mult timp la antrenamente.
Florin Manea i-a răspuns lui Gigi Becali dând exemplu programul de antrenament al lui Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa.
„Am văzut și eu. Acum depinde de fiecare antrenor. Nici Radu (n.r. Drăgușin) la Genoa nu se antrenează cu echipa mai mult de o oră jumate, să zicem maxim două, depinde de antrenor. Are micul dejun, face o oră de sală, face o oră jumate sau două ore cu echipa, rămâne încă o oră pe teren, lucrează picior stâng, pentru că el a jucat fundaș central de picior stâng și a simțit nevoia să lucreze, și continuă de un an să-și îmbunătățească piciorul stâng.
După care mai are încă o oră și ceva de sală, vine prânzul, după care o oră jumate – două de recuperare, care este foarte importantă. Cât am fost la el, de obicei mă duceam să îl iau la 4. Sunt antrenori secunzi care rămân, nu cred că rămâne acum Gilardino să lucreze cu el. De multe ori se duce în ziua sa liberă să facă antrenament, din 7 maseuri, 2 rămân cu el. Dacă vrei, poți să pleci și la 1 jumate, nu te obligă nimeni să stai până la 4”, a spus Florin Manea, la ProSport Live.
„Am jucători, stai să văd dacă iau alții. Vreau să fac o echipă… Eu consider că am crescut. Mai trebuie și echipă antrenată, nu merge cu 45 de minute antrenament, nu merge. Dacă jucătorul pleacă după 45 de minute, pune mâna pe telefon, dă telefon la gagici. Dar dacă pleacă după o oră jumate, nu îi mai arde, se duce la somn. Mie mi-a spus MM că, dacă e mai mult, se rupe, se rup jucătorii, așa este, atâta e programul” – Gigi Becali, la ProSport Live, în urmă cu câteva zile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER