Internaționalul chilian, Arturo Vidal, a atras un val de comentarii negative, după ce a făcut o remarcă nepotrivită pe Twitch, despre regretatul goalkeeper german Robert Enke. Fostul portar al Barcelonei și-a pus capăt zilelor la vârsta de doar 32 de ani, după ce s-a luptat vreme de șase ani cu o depresie severă cauzată de moartea fiicei sale.
„Acesta este primul meu gol în Europa, cu Bayer Leverkusen. Hey, acel goalkeeper a făcut depresie mai târziu și apoi s-a omorât”, a spus internaționalul chilian în vârstă de 36 de ani, într-un clip video care s-a viralizat rapid și a fost aspru criticat pe rețelele de socializare.
Reușita cu pricina a venit în meciul dintre Bayern Leverkusen și Hannover 96, de pe 23 septembrie 2007. Goalkeeperul învins la acea partidă de Vidal era Robert Enke, internațional cu opt selecții la naționala Germaniei și care a ajuns în 2002 în curtea Barcelonei.
Robert Enke a dispărut tragic la vârsta de 32 de ani, după ce s-a sinucis aruncându-se în fața unui tren, la o trecere cu calea ferată din localitatea germană Neustadt, unde un bilet de adio a fost găsit în apropierea locului unde și-a luat viața.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER