Echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, a fost eliminată de Beșiktaș din Conference League, iar antrenorul român a fost ținta africanilor din echipa turcă.
Antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a fost provocat de jucătorii africani de la Beșiktaș, care s-au simțit lezați de cele spuse de tehnicianul român după meciul tur.
Echipa din capitala Ucrainei a pierdut împotriva echipei din Turcia cu 3-2 în meciul tur, disputat pe stadionul din Giulești, iar joi a cedat și în deplasare, 1-0. Vincent Aboubakar a înscris singurul gol al întâlnirii în minutul 52, iar marcatorul nu a uitat declarațiile făcute de „Il Luce” după prima manșă.
Împreună cu gambianul Omar Colley, acesta a mers glonț spre banca de rezerve a dinamoviștilor, sărbătorind în mod ostentativ în fața lui Mircea Lucescu. Cel de-al patrulea oficial și arbitrul asistent aflat pe acea parte a terenului au simțit că episodul poate degenera într-un conflict, dată fiind miza extrem de importantă a meciului, astfel că au mers imediat și au făcut un adevărat zid viu în fața fotbaliștilor africani, pentru a-i împiedica să se apropie de Mircea Lucescu.
Antrenorul român nu s-a lăsat, însă, provocat de cei doi și nu a schițat vreun gest.
Arbitrul de centru nu a trecut, însă, cu vederea ieșirea celor doi și l-a avertizat pe marcatorul golului, Vincent Aboubakar, cu cartonaș galben.
🎥 La célébration de Vincent Aboubakar face à l’entraîneur du Dynamo Kiev Mircea Lucescu après ses propos de la semaine dernière. 🔨🇨🇲 « Nous n’avons pas joué contre Besiktas, mais contre une sélection africaine. »pic.twitter.com/qaRMVL3dKv — AllezLesLions (@AllezLesLions) August 31, 2023
🎥 La célébration de Vincent Aboubakar face à l’entraîneur du Dynamo Kiev Mircea Lucescu après ses propos de la semaine dernière. 🔨🇨🇲
« Nous n’avons pas joué contre Besiktas, mais contre une sélection africaine. »pic.twitter.com/qaRMVL3dKv
— AllezLesLions (@AllezLesLions) August 31, 2023
La finalul meciului tur, disputat lângă Podul Grant, Mircea Lucescu a declarat că nu a jucat cu Beșiktaș, ci cu o selecționată a Africii.
„N-am jucat contra lui Beşiktaş, ci împotriva selecţionatei africane! Au jucători din Congo, Gambia, Ghana, Angola! E foarte greu când ai 11 jucători crescuţi în acelaşi club să te pui cu ei. Au multă experienţă.
Dar în condiţiile astea sunt mulţumit de echipă. Au profitat de lipsa de experienţă a jucătorilor noştri şi au marcat goluri. Sunt o echipă bună. Au făcut transferuri care îi pot ajuta atât în Europa, cât şi în campionat”, este declarația lui Mircea Lucescu de la finalul meciului tur.
Șase jucători de origine africană evoluează în prezent la Beșiktaș Istanbul.
Dacă tatăl său a avut o seară neagră, fiind eliminat din cupele europene, Răzvan Lucescu și PAOK nu au avut emoții în play-off-ul Conference League.
Echipa elenă s-a impus cu 2-1 în turul cu Hearts, disputat în Scoția, și și-a întărit statutul de favorită la calificarea în faza grupelor.
Returul din Grecia a confirmat diferența mare de valoare dintre cele două formații: 4-1 în favoarea lui PAOK, care se califică după 6-2 la general.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER