Ianis Hagi a debutat la Alaves! Cum s-a descurcat românul în victoria echipei sale cu Valencia

Ianis Hagi a debutat la Alaves! Cum s-a descurcat românul în victoria echipei sale cu Valencia
  • Publicat:

Vara aceasta, Ianis Hagi a acceptat o nouă provocare în carieră. Nemulțumit că Michael Beale nu-i oferă suficiente minute de joc la Rangers, românul s-a transferat la Alaves, club pentru care va evolua sub formă de împrumut până în vara lui 2024.

Ianis Hagi a debutat la Alaves! Cum s-a descurcat românul în victoria echipei sale cu Valencia

Românul a primit șanse din partea lui Luis Garcia încă de la primul meci. Tehncianul spaniol l-a aruncat în luptă în meciul cu Valencia, în minutul 87, când Alaves conducea cu 1-0, după autogolul lui Cenk Ozkabar (22 ani), din minutul 6.

Ianis Hagi a fost folosit în poziția de mijlocaș ofensiv, în spatele vârfului Samu Omorodion (19 ani). Numai că, în cele 9 minute în care a fost pe teren, cu tot cu prelungiri, internaționalul român nu a apucat să iasă în evidență din cauza atacurilor furibunde pe care le tot lansa Valencia.

În cele din urmă, Alaves a obținut toate cele 3 puncte și ocupă locul 9 după primele 4 etape din LaLiga, cu 6 puncte acumulate.

  • Următorul meci pentru echipa lui Ianis Hagi va fi în deplasare cu Rayo Vallecano, pe 15 septembrie.

Transferul lui Ianis Hagi la Alaves, văzut ca pe o rampă de lansare

Bogdan Mare consideră că mutarea în Spania este oportună pentru Ianis Hagi. Fostul campion al României cu Unirea Urziceni și CFR Cluj este de părere că mijlocașul central își poate relansa cariera în campionatul Spaniei.

„E un pas înainte pentru Ianis. Joci în Primera Division și asta își dorește un fotbalist, să evolueze în cele mai bune campionate din Europa. Tatăl lui a făcut istorie acolo, a jucat la două cluburi mari.

Deportivo Alaves, chiar dacă e o echipă care a mai și retrogradat în liga secundă, e o formație importantă din Spania, unde m-am simțit bine. Să joci împotriva unor echipe ca Real Madrid și Barcelona este extrem de important pentru Ianis și cariera lui”, a declarat Bogdan Mara pentru ProSport.

A intrat în presa sportivă fix când se aștepta mai puțin. A avut noroc cu pasiunea pentru fotbal și statistici. Așa că a îmbrățișat drumul pavat de celebrele meciuri văzute la TV în copilărie care îl făceau să depășească ora de culcare. Și-a făcut junioratul la Sport.ro, ca în ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×