Patronii americani ai lui Manchester United nu au nicio intenție de a scădea din cele 10 miliarde de euro pe care le solicită în schimbul pachetului majoritar de acțiuni al clubului de pe Old Trafford.
Fanii „diavolilor roșii” încearcă de mai mulți ani să scape de sub controlul celebrei familii de miliardari de peste Ocean.
Clanul american Glazer susține că nu va ceda controlul asupra lui Manchester United până când un nou investitor nu va oferi 10 miliarde de euro pentru clubul de pe Old Trafford.
Acest anunț cu siguranță va stârni și mai multă furie în rândul fanilor „diavolilor roșii”, care așteptau cu sufletul la gură deznodământul telenovelei vânzării lui United din această vară.
Clanul de miliardari din Florida a analizat ofertele venite din partea șeicului Jassim al Qatarului și a lui Sir Jim Ratcliffe, însă niciunul dintre cei doi nu s-a apropiat de suma cerută de familia Glazer.
În cazul unei tranzacții nemaivăzute de 10 miliarde de euro, Manchester United ar deveni cel mai scump club sportiv din istorie, poziție ocupată în acest moment de americanii de la Dallas Cowboys, echipă de fotbal american evaluată în prezent la 8 miliarde de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER