Romario Benzar, noul fundaș al celor de la FC Botoșani, a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a refuzat oferta Farului, clubul la care a crescut.
Romario Benzar l-a „trădat” pe Gică Hagi și s-a transferat la FC Botoșani, deși era dorit și de Farul, fosta sa echipă. Fundașul dreapta a mărturisit că a fost atras de jocul ofensiv prestat de formația patronată de Valeriu Iftime.
„Sunt foarte fericit, cei de aici m-au dorit foarte mult, au fost foarte corecți cu mine. Oferta mi-a plăcut, Botoșani joacă an de an un fotbal ofensiv, care mă avantajează pe mine. Sunt fericit că am ajuns aici.
Singura ofertă concretă am avut-o de la Farul, dar așa am ales la momentul respectiv, nu am vrut să merg. Am vrut să plec afară, apoi s-a închis perioada de transferuri și nu am mai vrut să aștept.
Am ales să vin aici să mă pun pe picioare, să am evoluții bune și să pot ajunge din nou la echipa națională”, a spus Romario Benzar, în cadrul emisiunii „Etapa din deplasare”.
Romario Benzar a fost prezentat oficial la FC Botoșani, iar moldovenii au ținut să ofere mai multe detalii în legătură cu venirea sa la formația lui Dan Alexa.
„Bine ai venit, Romario Benzar! FC Botoșani anunță transferul fundașului dreapta Romario Benzar, un jucător cu experiență atât în țară, cât și în străinătate. În vârstă de 31 de ani, apărătorul lateral este un produs al Academiei Hagi, evoluând în cariera de fotbalist profesionist pentru Viitorul (actuala Farul) Constanța, FCSB, Lecce, Perugia (ambele din Italia) și UTA Arad.
Acesta are în palmares atât două titluri de campion al României, cât și un trofeu de câștigător al Serie B, pe lângă participările în cupele europene și cele 19 selecții la Echipa Națională. Romario a fost prezent și la emisiunea „Etapa din deplasare”. Mult succes, Romario Benzar, și cât mai multe reușite în tricoul „roș-alb-albastru”!”, au scris cei de la FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER