U Cluj continuă asaltul pe piața transferurilor după revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău: „șepcile roșii” l-au transferat pe Robert Silaghi, tocmai de la rivala din oraș, CFR.
Formația ardeleană a anunțat astăzi transferul tânărului fotbalist, care poate fi o variantă pentru regula U21 în lotul lui Neluțu Sabău. Silaghi a mai evoluat pentru Farul Constanța și Unirea Slobozia și a adunat 52 de jocuri în Liga 2, reușind un gol și două pase decisive.
„Robert Silaghi (21 de ani) este noul jucător al Universității Cluj!
Mijlocașul ofensiv originar din Gherla a mai trecut pe la CFR, Farul Constanța și Unirea Slobozia, având 52 de prezențe la nivelul ligii secunde. Bun venit la ”U”, Robert”, a anunțat U Cluj, pe rețelele de socializare.
Tot în această săptămână, U Cluj a anunțat și transferul lui Filip Ilie, un tânăr atacant în vârstă de 21 de ani adus sub formă de împrumut de la Sport Team București.
„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formația Sport Team București pentru împrumutul atacantului Filip Ilie (21 de ani), jucător eligibil pentru regula U21.
Trecut și pe la grupele de juniori de la Bayern Munchen, Filip a mai evoluat pentru Sport Club Popesti Leordeni, Sepsi OSK II și pentru Farul Constanța, unde a strâns prezențe și în UEFA Youth League.
Mult succes în alb și negru!”, este anunțul făcut de U Cluj pe site-ul clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER