Gică Hagi a explicat de ce nu l-a titularizat în Farul – FCSB pe fotbalistul lăudat recent de Gigi Becali.
Gică Hagi a ales să nu se bazeze în Farul – FCSB pe Adrian Mazilu, fotbalist pe care Gigi Becali l-a lăudat recent. În locul acestuia, „Regele” a mers pe mâna lui Narek Grigoryan, transferat de curând de la FC Urartu, fosta adversară a „marinarilor” din Conference League.
Gică Hagi a explicat că fotbalistul care în iarnă va pleca la Brighton a fost extrem de solicitat în ultima perioadă, astfel că s0a luat decizia ca el să rămână pe banca de rezerve în meciul cu FCSB.
„A jucat foarte mult la vârsta lui, a jucat foarte mult. Nu contează cum începi, contează cum termini. Ne-am gândit, a jucat mult la U21, 90 de minute, a fost singurul jucător care a jucat. S-a întors de pe drum. A jucat şi cu noi foarte multe meciuri. A avut cinci zile pauză, vacanţă foarte puţin şi el şi Borza care a plecat. Trebuie să avem foarte mare grijă de el.
Trebuie să ne revenim, să ne concentrăm pe fiecare meci în parte, că e în Cupă, în campionat. Nu mai suntem în Europa şi trebuie să fim foarte atenţi, să producem rezultate”, a declarat Gică Hagi, la Orange Sport.
Patronul de la FCSB, Gigi Becali, a recunoscut că a fost impresionat de prestațiile lui Adrian Mazilu, dar a dezvăluit că nu a dorit să îl transfere de teamă că atacantul nu s-ar fi adaptat în echipa vicecampioanei.
„Nu l-am luat pe Mazilu de la Farul pentru că nu ştiam dacă funcţionează la mine. Dacă funcţionează doar la Gică? L-am luat pe Nedelcu, dar nici la Gică nu mai merge acum. Am dat două milioane pe Nedelcu. Mă întreb, dacă nu funcţionează la mine? Mazilu cred că va reuşi, dar îmi e teamă să mai iau de la Gică.
Mazilu era prea scump, nu dădeam trei milioane pe el, dar Gică a luat trei milioane până la urmă”, a declarat patronul de la FCSB, Gigi Becali, potrivit Prima Sport.
Adrian Mazilu a fost vândut de Farul la Brighton, unde va merge efectiv la iarnă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER