Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație din cadrul clubului FCSB, a reacționat după meciul cu Farul Constanța și discuțiile privind penalty-ul acordat de către Sebastian Colțescu.
Meciul dintre Farul Constanța și FCSB s-a disputat duminică seară, la Ovidiu, în cadrul etapei a noua din Superliga și s-a încheiat cu victoria la limită a roș-albaștrilor, scor 1-0, după golul marcat de către Darius Olaru, din penalty, în minutul 57.
Unicul gol al partidei a fost marcat după ce Adrian Șut a căzut în careu de lângă Tudor Băluță, iar arbitrul Sebastian Colțescu a acordat penalty. Mulți dintre oamenii de fotbal și-au exprimat părerea și au dat de înțeles că lovitura de la 11 metri a fost acordată mult prea ușor.
Deși decizia lui Sebastian Colțescu a fost contestată de către Adrian Porumboiu, fost arbitru FIFA, Mihai Stoica este convins că a existat un contact acolo între Adrian Șut și Tudor Băluță.
„Dacă nu e contact, nu e penalty. Doar că e contact”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Adrian Șut s-a declarat convins că a fost atins de către Tudor Băluță la acea fază și că arbitrul a luat decizia corectă.
„Am simțit și am căzut. Cred că s-a și auzit când mi-a dat în picior. Nu știu dacă eu am decis meciul, cred că Olaru a decis meciul și mă bucur pentru el că a reușit să marcheze. Eu pot să vă zic că a fost contact. M-a lovit, s-a și auzit. Nu sunt arbitru să zic. S-a verificat și la VAR și s-a văzut că e penalty”, a fost reacția lui Adrian Șut, după meci.
„Penalty a la Colțescu. Nu ai cum să dai așa ceva! (n.r. râde zgomotos). VAR trebuia să intre, greșeala e flagrantă. Cine e la VAR? Eu știu cine, dar vă întreb așa… (n.r. Marcel Bîrsan e arbitru VAR). Am crezut că s-a schimbat Colțescu. A stat o perioadă departe de alte lucruri, dar acum și-a revenit la starea lui de acum 7-8 ani. E inadmisibil”, a spus Adrian Porumboiu, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER