E oficială plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova, întrucât informația a fost confirmată în mare măsură de către acționarul majoritar Mihai Rotaru.
El a confirmat că a fost activată clauza de reziliere în valoare de 300.000 de euro pe care antrenorul în vârstă de 47 de ani o are la clubul din Bănie în acest al doilea mandat al său.
Am primit o cerere de reziliere cu plata clauzei (n.r. 300.000 de euro). Mai multe elemente nu am momentan să vă spun”, a spus Mihai Rotaru, potrivit fanatik.ro.
Echipa la care urmează să ajungă Laurențiu Reghecampf este una din Arabia Saudită. Fără îndoială că această plecare neanunțată de nimic va fi o lovitură uriașă pentru Mihai Rotaru, cel care a fost extrem de entuziasmat în momentul în care a reușit să îl readucă pe acesta pe banca tehnică a Universității Craiova, moment petrecut în urmă cu doar două luni.
„Mi-am petrecut dimineața la birou, m-am consultat cu Costeșin și cu Reghecampf, din ce înseamnă detalii contractuale. Contractul e pe doi ani, de-asta vrem să-l anunțăm mâine, la 00:01.
Am considerat că Laurențiu Reghecampf are o muncă de terminat, noi nu am negociat niciodată cu doi antrenori în același timp și nu mai contează ce a fost înainte.
Știm în ce ne băgăm, ne cunoaștem foarte bine. A încetat o muncă și trebuie să și-o ducă la sfârșit. Acesta e răspunsul. Decizia e pentru Universitatea Craiova, obiectivul e titlul”, a spus Mihai Rotaru la momentul respectiv.
Contactat de ProSport pe seama acestui subiect, Rodion Cămătaru, fostul mare atacant al „Craiovei Maxima” a adus în discuție faptul că Laurențiu Reghecampf ar fi ajuns la concluzia că nu poate câștiga campionatul în acest sezon, obiectivul stabilit la Universitatea Craiova, cu lotul pe care îl are la dispoziție în prezent.
Nu-mi vine să cred că pleacă Reghecampf! Probabil, există o înțelegere cu Mihai Rotaru, a discutat cu el, nu pleca așa de la Craiova. Au stat de vorbă înainte, nu a fost doar clauza în discuție. Nu putea să dispară așa, dintr-o dată. Probabil că au vorbit și s-au pus de acord cu despărțirea. Cred că și Reghecampf este nemulțumit de lot, ar mai fi vrut jucători pentru a face cu adevărat performanță. La asta mă gândesc și eu. Nu are cum să atace titlul, cel mai important obiectiv, cu lotul pe care îl are acum”, a spus Rodion Cămătaru, pentru ProSport.
Nu-mi vine să cred că pleacă Reghecampf! Probabil, există o înțelegere cu Mihai Rotaru, a discutat cu el, nu pleca așa de la Craiova. Au stat de vorbă înainte, nu a fost doar clauza în discuție. Nu putea să dispară așa, dintr-o dată. Probabil că au vorbit și s-au pus de acord cu despărțirea.
Cred că și Reghecampf este nemulțumit de lot, ar mai fi vrut jucători pentru a face cu adevărat performanță. La asta mă gândesc și eu. Nu are cum să atace titlul, cel mai important obiectiv, cu lotul pe care îl are acum”, a spus Rodion Cămătaru, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER