Daniel Dobre, fost antrenor al Simonei Halep, s-a declarat surprins de faptul că românca a fost suspendată pentru dopaj și a vorbit despre felul în care sportiva are grijă de alimentația sa.
În cursul zilei de marți, 12 septembrie, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată provizoriu din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja un an din pedeapsa primită.
Această veste i-a șocat pe toți foștii antrenori ai Simonei Halep. Pe lângă Darren Cahill și Adrian Marcu, și Daniel Dobre a vorbit despre atenția cu care românca își alege alimentele și suplimentele pe care le consumă.
„E o mare surpriză și toată lumea e curioasă să afle cum de s-a putut ajunge la această situație. Simona nu avea încredere în străini, trebuia să aibă control asupra lucrurilor care se întâmplau și nu exista, dacă pleca de la masă și rămânea mâncarea sau erau băuturi desfăcute sau băuturile dacă rămâneau pe teren nesupravegheate nu le mai folosea, tocmai în ideea ca să nu poată fi contaminate cu intervenția altcuiva sau accidental.
Ținea foarte mult și respecta toate regulile posibile pentru a arăta că acest sport se poate practica și curat. E foarte greu de spus ce s-a întâmplat.
Atâtea semne de întrebare și cred că toată lumea așteaptă motivarea sentinței, am înțeles că au fost multe acte de analizat, probabil de aia a durat atât de mult.
Un lucru este clar, cu bună știință ea nu ar fi făcut așa ceva”, a spus Daniel Dobre, potrivit Sport.ro.
Simona Halep a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, că va contesta decizia la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), având dreptul să facă acest pas în termen de 21 de zile de la pronunțarea deciziei.
„Astăzi, un tribunal din cadrul Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea şi, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului. lau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenţionat, vreo substanță interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani si am contestat-o potrivit prevederilor legale. (…)
(…) Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor şi a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzații false și pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
În cazul în care decizia nu va fi modificată, în momentul în care suspendarea Simonei Halep va expira, adică pe 6 octombrie 2025, românca va avea 35 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER