FC Botoșani – UTA Arad 2-2, în etapa a zecea din Superliga | „Magia” lui Mircea Rednic a salvat la ultima fază un punct pentru „Bătrâna Doamnă”!

FC Botoșani - UTA Arad 2-2, în etapa a zecea din Superliga | „Magia” lui Mircea Rednic a salvat la ultima fază un punct pentru „Bătrâna Doamnă”!
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 2-2, în „derby-ul suferinței” din etapa a zecea a Superligii. Înaintea meciului direct, cele două echipe se aflau pe ultimele două poziții ale clasamentului. (AICI VIDEO cu fazele importante din acest joc)

Scorul a fost deschis în minutul 30 de Eduard Florescu, cel care a marcat dintr-o lovitură de la 11 metri dictată după un henț comis în propriul careu de Stolnik în timpul unui duel cu Ilicic.

La scurt timp după pauză, a ieșit la rampă inspirația lui Mircea Rednic. UTA a egalat în minutul 48 după o acțiune inițiată de Rareș Pop și finalizată de Cătălin Carp, jucători care intraseră pe teren între cele două reprize.

Din păcate pentru arădeni, moldovenii au trecut din nou în avantaj doar patru minute mai târziu, după un gol foarte frumos semnat de Ilicic. În minutul 82, Carp a fost eliminat direct după ce l-a lovit intenționat cu piciorul pe Zabou, care căzuse anterior pe gazon după un duel cu el.

Astfel, părea că „Bătrâna Doamnă” nu mai poate spera la un egal din acest meci, dar Cooper nu a fost de acord cu acest deznodământ. El a marcat în ultimul minut al prelungirilor cu o lovitură de cap trimisă din 4 metri, după o centrare foarte bună furnizată de Albert Stahl din partea dreaptă. De asemenea, cei doi jucători care au făcut această fază au fost introduși pe teren de Mircea Rednic în partea secundă a jocului, pe final.

În urma acestui rezultat, UTA a trecut peste Dinamo în clasament, urcând pe locul 14, primul de baraj, cu 8 puncte, la egalitate cu echipa lui Ovidiu Burcă, dar cu un golaveraj superior și cu un meci mai puțin disputat față de „câini”.

De partea cealaltă, FC Botoșani rămâne „lanterna roșie” și după această etapă, fără vreo victorie în primele 10 etape și cu doar 6 puncte acumulate.


FC Botoșani 2-2 UTA Arad

Final de meci!

Min. 90+8: GOL UTA ARAD! Cooper a marcat cu o lovitură de cap din 3 metri, după ce a primit o centrare perfectă din partea dreaptă, de la Albert Stahl!

Min. 90+5: Iacob a avut un reflex fantastic în fața lui Zabou, care nu a reușit să înscrie din câțiva metri, 1 la 1 cu portarul advers!

Min. 82: Cătălin Carp vede direct cartonașul roșu, după ce l-a lovit intenționat cu piciorul pe Zabou, care era căzut pe gazon!

Min. 77: Ocazie uriașă ratată de UTA! Vucenovic a trimis cu capul peste poartă din poziție excelentă, de la 3 metri de poartă!

Min. 52: GOL FC BOTOȘANI! Miroslav Ilicic a marcat cu un șut frumos din marginea careului, după ce și-a driblat elegant un adversar!

Min. 48: GOL UTA ARAD! Catălin Carp a înscris din centrul careului, după ce mingea șutată de Rareș Pop și deviată de un fundaș advers a ajuns la el cu ceva noroc! Ambii jucători ai arădenilor au fost introduși pe teren la pauză de Mircea Rednic. 

A început repriza secundă!

Finalul primei reprize!

Min. 30: GOL FC BOTOȘANI! Eduard Florescu a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri!

Min. 29: Penalty acordat pentru FC Botoșani, după consultarea monitorului VAR de la marginea terenului, pentru un henț comis de Stolnik în propriul careu!

Min. 27: Jocul a fost reluat!

Min. 24: Meciul este întrerupt, după ce unui suporter arădean prezent la partidă i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția medicilor!

Min. 22: Ocazie mare pentru FC Botoșani! Adams a trimis peste poartă cu o lovitură de cap din doar 4 metri, după un corner executat din partea stângă și o minge deviată la prima bară!

Min. 18: Iacob intervine fabulos la șutul deviat trimis de Pius din centrul careului!

Min. 11: Replica moldovenilor! Iacob l-a blocat excelent pe Ilicic și a acordat corner pentru FC Botoșani.

Min. 9: O nouă ocazie pentru arădeni! Benga a trimis puțin peste poartă cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de același Fabry din partea stângă.

Min. 8: Fabry a trimis pe centrul porții din lovitură liberă, fără probleme pentru portarul Ducan.

Min. 3: Eduard Florescu a șutat mult peste poartă din marginea careului de 16 metri.

A început meciul!


Echipele de start:

FC Botoșani (4-4-2): Ducan – R. Benzar, Pius (cpt.), Șeroni, R. Creț – Adams, Ed. Florescu, Dican, Pinson – N’Goma, Ilicic
Rezerve: Ureche – Mutombo, Țigănașu, E. David, Olinga, Cărăușu, Cioiu, Zabou, Mouaddib
Antrenor: Dan Alexa

UTA (4-4-1-1): Fl. Iacob (cpt.) – Diogo Rodrigues, Stolnik, Benga, Abeid – Micovschi, Marku, Dumitrașcu, P. Mihai – Fabry – Vucenovic
Rezerve: Kucher – Carp, Freitas, R. Stanciu, Stahl, Holst, R. Pop, Iurasciuc, Cooper
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: Municipal, Botoșani
Arbitru: Vlad Baban / Asistenți: Sebastian Gheorghe și Adrian Vornicu
Arbitru VAR: Horațiu Feșnic / Arbitru A. VAR: Doru Lucaciu


FC Botoșani – UTA Arad, Live Video Online în etapa a zecea din Superliga

Meciul se anunță unul extrem de încins în contextul în care ambele echipe își doresc, în mod evident, să iasă cât mai repede din zona „fierbinte” a clasamentului.

Echipa preluată recent de Dan Alexa nu a reușit încă să câștige vreun meci în acest sezon de Superliga, înregistrând 5 egaluri și 4 înfrângeri în primele 9 runde.

De partea cealaltă, formația pregătită de Mircea Rednic a avut un parcurs sinusoidal în actuala stagiune, alternând victoriile de prestigiu, cum a fost cea obținută pe teren propriu cu FCSB, scor 2-1, în etapa a șaptea, cu meciurile mai puțin reușite. „Bătrâna Doamnă” vine la Botoșani după două eșecuri consecutive, ambele cu scorul de 1-0, în deplasare cu Sepsi, respectiv pe teren propriu cu Universitatea Craiova.

Cum a prefațat această partidă Mircea Rednic, cel care va reveni pe banca tehnică după acel infarct pe care l-a suferit recent

„Vin cu un entuziasm pe care băieții mei nu l-au avut în ultima etapă, în ultimul meci și chiar am fost supărat pe ei. I-am și certat, de obicei nu-i cert, vorbesc constructiv, dar acum n-am mai rezistat pentru că e păcat. Veneau după două meciuri bune, chiar dacă la meciul cu Sepși s-a pierdut, am luat gol în minutul 93 dintr-o lovitură liberă. Nu trebuia să pierdem un punct acolo și un punct și aici (n.r. cu U. Cluj).

În primul rând, trebuie să remarc că o să fim un fel de Cireșari în zilele ce urmează. Plecăm joi din Arad și ne întoarcem tot joi, căci avem două meciuri foarte importante, unul în SuperLigă și celălalt în Cupă, la Buzău. Primul este cel de campionat, cu Botoșani, echipă cu un nou antrenor, dar și doi-trei jucători care au semnat în ultimul moment. Am văzut ultimul meci pe care l-au jucat la Iași, au destulă experiență și sunt foarte periculoși la fazele fixe, iar noi acolo nu prea excelăm. Deci trebuie să fim foarte atenți și săptămâna asta să pregătim foarte bine faza de apărare, mai ales momentele statice, ținând cont și de situația celor doi stoperi, Markov și Stroungis, care ne lipsesc în acest moment. Băieții sunt conștienți de importanța meciului, sunt trei puncte în joc cu o echipă, zic eu, de nivelul nostru pentru moment. Ne-am pregătit bine, am analizat greșelile pe care le-am făcut în ultimul meci. Cei de la Botoșani au și câteva individualități și mă refer la Florescu și mijlocașul din partea dreapta (n.a. N’Goma). Chiar îmi place de el și ne-a fost propus și. Mai e și căpitanul lor (n.a. Pius), agresiv, are talie și e periculos când urcă în careu, mai ales că au un jucător care bate foarte bine fazele fixe (n.a. Florescu) și asta contează.

Eu nu am renunțat la Alexa în 2006, când am venit de la Dinamo, ci a fost oarecum situația din această vară la UTA. Nețoiu și-a luat toți jucătorii și a plecat, iar Dan Alex era în grupul acela, alături de mulți jucători pe care mi i-aș fi dorit să rămână. Dan avea acea răutate, agresivitate la mijloc, era și un lider bun, se implica. Atunci eu am fost bucuros că am reușit să-l țin pe Niculescu, care și el era tot din gașca de la Craiova, a venit cu jucătorii lui Nețoiu. Oricum, nu joacă antrenorul și ei trec printr-o perioadă grea, au schimbat la nivelul băncii tehnice. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, pe care atunci când ni l-am exprimat lucrurile au stat bine. Când ne-am lăsat, am așteptat să greșească adversarul nu ne-a ieșit nimc. Nu va fi cazul acum, toată săptămâna antrenamentele pe care le-am făcut au fost numai pe presiune și pressing. Nu mai există scuze, dar nici nu vreau vorbesc despre ultimul loc acum, pentru că mai sunt încă multe meciuri. Nici nu ne uităm pe clasament, cu toate că jucătorii știu în ce situație suntem și că trebuie să facem rapid puncte”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare jocului de la Botoșani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×