După victoria din meciul cu CFR, scor 3-1, în etapa a 10-a din Superliga, Dan Șucu, finanțatorul majoritar de la Rapid, a spus că cel mai bun jucător de pe teren a fost Xian Emmers, nicidecum Albion Rrahmani sau Claudiu Petrila.
În ciuda faptului că Albion Rrahmani (x2) și Claudiu Petrila au fost cei care au marcat pentru formația de lângă Podul Grant, Dan Șucu, acționarul majoritar al giuleștenilor, i-a surprins pe fani și a spus că cel mai bun jucător de pe teren a fost belgianul Xian Emmers.
„Pentru mine, aceasta este tipologia mea, cel mai bun jucător aseară a fost Emmers. Mi-a plăcut foarte mult, evident toată echipa a jucat extraordinar, impecabil, nu are rost să mai discutăm de Rrahmani, l-a văzut toată lumea, este la vedere ca să spun așa.
Petrila la fel. Deși a fost criticat, este un transfer care se dovedește foarte reușit, dar aceștia sunt jucătorii pe care îi văd toți, sunt jucătorii spectaculoși care marchează și sunt văzuți imediat din tribună de toți specialiștii.
De asemenea, Funsho a făcut o partidă extraordinară și care de la meci la meci crește tot mai mult. A devenit un jucător foarte periculos pentru porțile adverse. Mie, însă, mi-a plăcut foarte mult Emmers, se potrivește filosofiei mele de viață”, a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.
De teamă că Rrahmani ar putea rata, Dan Șucu a recunoscut că i-a fost frică să se uite la penalty-ul executat de atacantul kosovar.
„Cel mai frumos meci din sezonul acesta. (n.r. dacă vor continua evoluțiile foarte bune arătate de Albion Rrahmani) Doamne ajută! Nu m-am putut uita la penalty, decât la reluare. Doamne ajută!”, a spus Dan Șucu la finalul meciului Rapid – CFR Cluj 3-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER