Sorin Cârțu a răbufnit după ce Universitatea Craiova s-a împiedicat de Arsenal Tunari, în Cupa României: „E urâtă povestea spusă de domnul Burleanu! Așa ceva n-am văzut” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Redactor:
Ion Filip
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte de la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, l-a acuzat pe președintele FRF Răzvan Burleanu după ce oltenii au pășit cu stângul în grupele Cupei României.

Primul meci disputat de formația din Bănie în faza principală a competiției s-a încheiat la egalitate, 1-1, în compania divizionarei secunde Arsenal Tunari.

Oltenii au restabilit egalitatea in extremis și se pot considera norocoși că au scos un punct, dar fostul președinte Sorin Cârțu este convins că lucrurile ar fi arătat cu totul altfel dacă întâlnirea nu s-ar fi disputat pe un gazon vecin cu câmpul. Acesta a intervenit prin telefon la ProSport Live și a spus că modul în care s-a prezentat terenul echipei din Jud. Ilfov este un rezultat al guvernanței lui Răzvan Burleanu.

Sorin Cârțu a răbufnit după ce Universitatea Craiova s-a împiedicat de Arsenal Tunari, în Cupa României: „E urâtă povestea spusă de domnul Burleanu! Așa ceva n-am văzut”

Sorin Cârțu, care până în vara acestui an a fost președinte la Universitatea Craiova, îl acuză pe Răzvan Burleanu din cauza calității slabe a gazonului de care au avut parte jucătorii olteni în meciul de Cupa României cu Arsenal Tunari, 1-1.

„Dacă sunt asemenea terenuri, e urâtă povestea spusă de domnul Burleanu. Așa ceva n-am văzut… Pe un așa teren nu cred că se poate juca. Orice plus pe care îl ai e anulat din prima secundă. Așa ceva n-am văzut, ieșea praf de pe teren. Mi s-a părut un mod premeditat, tendențios, parcă au vrut să arate așa pentru a împiedica adversarul. Ești la hazard.

Nu aveai la ce să te aștepți pe această suprafață de joc.

E o competiție importantă și sunt convins că este în obiectivul Universității. Nu le-a căzut bine rezultatul și au sperat să câștige. Dacă ai obiectiv, atunci bagi tot ce ai mai bun. Așa cum a fost în repriza a doua, cu presiune, mingi spre careu, dar tehnic s-au făcut multe greșeli”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.

Este unicat, nu mai știu dacă există undeva să ai grupă de șase echipe și să joci trei meciuri. Este cea mai mare imbecilitate. Este ceva incredibil, ca la colectivizare!

– Sorin Cârțu, la ProSport Live

 

 

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×