Munca lui Ovidiu Burcă de la Dinamo este văzută cu ochi buni de către FRF, chiar dacă în ultima perioadă rezultatele înregistrate de echipa din „Ștefan cel Mare” nu au fost chiar cele mai satisfăcătoare pentru suporteri.
Invitatul în platoul emisiunii „EXCLUSIV DINAMO”, Vlad Munteanu, directorul sportiv și managerul operațional al loturilor naționale din cadrul Federației, dar și fost jucător al „câinilor roșii”, a fost întrebat, printre altele, și în legătură cu situația sportivă din prezent de la fosta sa echipă și a apreciat că antrenorul acesteia se descurcă foarte bine, în contextul în care a fost nevoit să se adapteze la o conjunctură destul de dificilă, iar orice proces desfășurat într-un astfel de cadru are nevoie de un anumit timp pentru a fi dus la îndeplinire.
„Din punct de vedere tehnic cred că Dinamo este pe un drum de transformare, un drum care necesită un proces mai lung, care necesită o muncă continuă. Fotbalul pe care vrea să îl joace Ovidiu Burcă cred că i se potrivește clubului Dinamo București, cred că poate fi emulat într-o filosofie a fotbalului.
(n.r. Cu jucătorii pe care îi are la dispoziție poate să joace astfel?) Aș răspunde cu o altă întrebare: «Crezi că acel renumit autobuz, acea tactică de joc, cu profilul acesta de jucători s-ar putea juca?». Eu aș spune că nu. Da, ne dorim jucători antrenați, crescuți, care să joace acest fotbal frumos și greu, pentru că este o filosofie foarte frumoasă, doar că greu de jucat.
Într-adevăr, Dinamo a fost blocată pe perioada transferurilor cu acele probleme pe care le-a avut. Profilul jucătorilor nu este unul foarte ridicat, dar e un proces de lungă durată în care sper că toți oamenii din conducerea clubului au încredere și îl conștientizează”, a spus Vlad Munteanu, la EXCLUSIV DINAMO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER