Marius Lăcătuș a răbufnit și l-a pus la punct pe Alex Chipciu, după ce mijlocașul lui U Cluj a avut o ieșire necontrolată la adresa celor de la CSA Steaua.
„Fiara” nu este de acord cu comentariile fotbalistului „șepcilor roșii” și i-a sugerat acestuia să fie mai temperat în declarații pe viitor, reamintind de alte momente similare oferite de Chipciu.
„Ce comentariu să fac, ar avea cine să facă comentarii dacă se dorește acest lucru, mă refer la cei din clubul Steaua, la cei din firma de echipamente. Are cine să reacționeze.
Chipciu pe mine mă miră. Din câte am văzut, în ultimul timp, a mai avut ieșiri la interviuri, și după meciul cu CFR Cluj. Acolo se referea la propria persoană, dar când începi să vorbești prea mult despre alții, te preocupă mai puțin ce faci tu pe teren.
Ar trebui să îl preocupe mai mult asta. Voia să fie primit cu cu flori? Era o rivală și juca în deplasare. El nu e un jucător tânăr, să zici că mai învață, a avut o reacție negativă, nu s-a obișnuit cu atmosfera. E un jucător cu experiență și nu e primul stadion pe care a fost huiduit”, a spus Marius Lăcătuș, la Digi Sport.
După meciul dintre CSA și U Cluj, Alex Chipciu a avut un moment de sinceritate în fața jurnaliștilor, la interviul acordat după meci.
„Doamne ferește! Dacă aici e Steaua, am luat-o razna, să-mi bag piciorul. Dacă eram copil, nu mai țineam cu Steaua. Daca asta e Steaua, doamne… Ce Steaua? Cu echipamentul ăla fake? Doamne ferește. E o bătaie de joc. Suntem bătaie de joc noi ca țară oricum”, le-a spus Alexandru Chipciu reprezentanților mass-media, după meci, cu câteva clipe înainte de flash-interviu.
Ulterior, Chipciu și-a continuat tirada la adresa celor de la CSA Steaua.
„A fost un meci fără istoric. Am dat goluri relativ repede. Diferența dintre Liga 1 și Liga 2 mi se pare mult mai mare. Am fost relaxați pentru că am crezut că o să fie meci ușor. Nu ai văzut ce ”banană” am dat? Nu am vrut să dau așa. Ne doream doar să dăm goluri.
Am jucat la ultimul meci înainte să plece de aici FCSB. E un stadion fabulos, dar nu are legătură cu ideea despre Steaua. E un stadion fantomă. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, chiar dacă m-a înjurat și m-a făcut sclavul domnului Becali. Ei sunt sclavii Armatei, dacă eu sunt al lui Becali. Bine, și noi suntem, într-un fel, ai statului.
Păcat de stemă, că e frumoasă rău. Au fost fotbaliști mari aici. Să continui tradiția cu jucătorii ăștia și cu echipamentul ăla fake. Asta e părerea mea. Nu mă interesează nici prezent, nici trecut. Peluza era mare, erau mulți, dar în rest să vină cinci oameni… Înseamnă că e cam dubioasă asta cu FCSB și Steaua!
Doamne fereşte! Dacă aici e Steaua, am luat-o razna! Dacă eram copil, nu mai ţineam cu Steaua, dacă asta e Steaua… Cu echipamentul ăla fake şi… Doamne fereşte! Suntem bătaie de joc noi ca ţară oricum”, a declarat Alex Chipciu după meciul CSA Steaua – U Cluj, scor 1-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER