Dragoș Nedelcu, mijlocașul defensiv în vârstă de 26 de ani de la Farul Constanța, s-a accidentat în timpul meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Meciul dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe s-a jucat sâmbătă seară, la Ovidiu, în cadrul etapei cu numărul 11 din Superliga și s-a încheiat cu victoria constănțenilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Larie, din penalty, în minutul 6, și Budescu, în minutul 55. Pentru covăsneni a înscris Ștefănescu, în minutul 45+2.
În minutul 36 al acestei întâlniri, Dragoș Nedelcu s-a resimțit în urma unei pase și a acuzat probleme medicale la picior. Echipa medicală a intervenit, iar fotbalistul a fost scos de pe teren pe targă.
În locul său, Gheorghe Hagi a fost nevoit să îl introducă pe Mihai Popescu, fundașul central în vârstă de 30 de ani.
Cotat la 900 de mii de euro de către Transfermarkt, Dragoș Nedelcu a jucat șapte meciuri pentru Farul Constanța în acest sezon din Superliga și alte șase partide în Conference League, în care a reușit să și înscrie un gol. De asemenea, Dragoș Nedelcu a jucat și în cele două meciuri din preliminariile Ligii Campionilor.
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, Artean, Kiki – Băluță, Nedelcu, Grameni – Mazilu, L. Munteanu, Budescu Rezerve: Buzbuchi, M. Popescu, Rivaldinho, N. Popescu, Vînă, Andronache, Boli, Grigoryan, Sali, Dussaut Antrenor: Gheorghe Hagi
Sepsi: Niczuly – Oroian, Bălașa, Ninaj, Florin Ștefan – Ion Gheorghe, Alimi, Matei – Ștefănescu, Safranko, Damașcan Rezerve: Moldovan – Kecskes, Oroian, Kallaku, Francisco Junior, Aganovic, Varga, Debeljuh, Rondon Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi – teren principal (Ovidiu) Arbitru: Radu Petrescu, A1: Radu Adrian Ghinguleac, A2: Mircea Mihail Grigoriu Arbitru VAR: Adrian Cojocaru, AVAR: Cosmin Vatamanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER