Kylian Mbappe a fost desființat de publicația L’Equipe, după ce PSG a pierdut în mod categoric pe terenul celor de la Newcastle, scor 1-4, în a doua etapă a grupei F din Liga Campionilor.
Fotbaliștii lui Luis Enrique au evoluat mult sub nivelul așteptărilor în a doua etapă din grupele Ligii Campionilor, iar L’Equipe l-a scos țap ispășitor pe superstarul Kylian Mbappe. Atacantul a fost de nerecunoscut pe terenul lui Newcastle și a primit nota 2 din partea publicației menționate.
„Pus să joace în centru, deși a apărut și în lateral, prima lui repriză a fost foarte dezamăgitoare. Poate pentru că mingile nu ajungeau la el, a coborât mult ca să și le procure, devenind fotbalistul care nu este. Prea puțin pentru el”, a notat L’Equipe.
Nu a scăpat mai ieftin nici Luis Enrique, antrenor al cărui început la PSG este extrem de departe de ceea ce și-ar fi dorit din punct de vedere al rezultatelor. În afara înfrângerii cu Newcastle din Liga Campionilor, parizienii n-o duc bine nici în campionat, unde au doar trei victorii în primele șapte etape și se află pe locul 5!
„Îndrăzneala de a merge să joace pe St. James’ Park cu patru atacanți și doi mijlocași nu a dat roade. Cel mai surprinzător lucru este că nu a schimbat nimic în planurile sale, în ciuda dificultăților enorme ale echipei sale în zona mediană”, a fost mesajul publicației L’Équipe pentru Luis Enrique, pe care l-a notat cu 3, pe o scară a calificativelor de la 1 la 10.
Fostul mare internațional englez și fotbalist reprezentativ al lui Manchester United, Rio Ferdinand, n-a avut nici el milă de PSG, pe care a criticat-o în termeni duri după eșecul usturător cu Newcastle.
„E posibil ca PSG să o fi subestimat pe Newcastle, dar tactic trebuie să fii la înălțime când ești pe o scenă mare, cum e Liga Campionilor. Dacă nu o faci, vei fi pedepsit, mai ales pe un stadion ca acesta. Modul în care francezii au abordat joc, cu un 4-2-4, nu i-a ajutat deloc. Au fost slabi la mijlocul terenului”, a declarat Ferdinand.
La finalul meciului de pe St. James’ Park, Luis Enrique a sărit în apărarea fotbaliștilor săi și a luat asupra lui întreaga responsabilitate pentru înfrângerea drastică suferită de PSG.
„Eu sunt în primul rând responsabil pentru rezultat. Primul și ultimul responsabil. Am jucat cu același sistem pe tot parcursul meciului.
Nu a fost nicio problemă cu atitudinea jucătorilor mei. Poate ai văzut alt meci. Atitudinea a fost optimă. Rezultatul este corect, dar scorul este excesiv. Sunt mulțumit de ceea ce au făcut jucătorii cu excepția ultimilor treizeci de metri. Au făcut ceea ce mă așteptam de la ei.
Nu vorbesc niciodată cu jucătorii imediat după meciuri. Știi de ce? Pentru că emoția este încă prea prezentă. Prefer să aștept până sunt calm. Repet. Nu vorbesc niciodată cu jucătorii mei după meciuri.
Am jucat două meciuri, suntem pe locul doi. O felicit pe Newcastle care și-a meritat victoria desigur, dar repet, rezultatul este puțin excesiv și nu reflectă diferența dintre cele două echipe. Trebuie să îmbunătățim anumite lucruri pentru viitor”, a spus Luis Enrique, după meciul cu Newcastle, potrivit L’Equipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER