Ion Țiriac (84 de ani), mentorul Simonei Halep (32 de ani), vine cu o veste nu tocmai bună pentru fanii campioanei din Constanța, care nu a mai jucat tenis de mai bine de un an.
Simona Halep a stat pe bară în ultimele 13 luni și mai are de așteptat până în octombrie 2026 pentru a reveni în circuit. Asta dacă nu cumva suspendarea româncei va fi redusă la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).
Vestea proastă este că, indiferent de verdictul de la TAS, Simonei Halep îi va fi aproape imposibil să mai revină la forma de dinaintea suspendării! O spune chiar Ion Țiriac, fostul jucător, manager și antrenor de tenis care are o relație strânsă cu „Simo”.
„Un sportiv care un an de zile e afară, mai are nevoie de patru ani să revină la forma pe care o avea, să revină înapoi, la vârsta asta. O să fie extraordinar de greu pentru ea, chiar dacă mâine dimineaţă începe să se antreneze full şi să joace turnee. Să sperăm! E un sportiv care ne-a dat Wimbledon, care ne-a dat numărul unu în lume într-un mare sport, nu într-un sport minor”, a spus Ţiriac pentru Antena Sport.
Simona Halep va avea o misiune infernală să reintre în elita tenisului mondial nu doar din punct de vedere fizic! Deoarece a fost ștearsă din clasamentul mondial, Simona va mai putea participa la turneele WTA și cele de Grand Slam doar în baza unor wild carduri.
Regulamentul prevede că o jucătoare nu poate primi mai mult de șase wild carduri (trei pe tablourile principale și trei în calificări), într-un sezon, la turneele WTA 1000, WTA 500 și WTA 250, astfel că Halep va fi obligată să obțină rezultate notabile încă de la primele competiții la care va fi acceptată, pentru a urca în clasament și a se putea înscrie la competiții în baza locului ocupat. În caz contrar, Simona va fi nevoită să participe la turnee obscure din circuitul ITF.
Dacă va mai reveni în circuit, Simona Halep va fi obligată să respecte aceleași reguli ca și Maria Sharapova, cea care a revenit pe teren în 2017 după o suspendare de 15 luni! Sharapova a primit atunci wild carduri la mai multe competiții de top, iar paradoxul este că Halep a criticat-o pe rusoaică.
„Pentru copii, pentru tinerii sportivi nu este ok să ajuţi cu wild-card o jucătoare care a fost suspendată pentru dopaj. Nu este vorba doar de Maria Sharapova aici, ci de toţi jucătorii care sunt găsiţi dopaţi. Nu pot susţine ceea cea a făcut directorul turneului, dar nici nu îl pot judeca în acelaşi timp”, a declarat Simona Halep despre Maria Sharapova, invitată să participe la turneele de la Stuttgart, Madrid şi Roma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER