Iosif Rotariu, fostul mare internațional român, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre următoarele două meciuri pe care le va disputa echipa națională a României în preliminariile EURO 2024.
România va întâlni reprezentativa din Belarus, la Budapesta, joi, 12 octombrie, de la ora 21:45, urmând ca meciul cu Andorra să se joace duminică, 15 octombrie, de la aceeași oră, pe Arena Națională.
Iosif Rotariu s-a arătat încrezător în ceea ce privește aceste două partide și este convins că tricolorii lui Edi Iordănescu pot obține toate cele șase puncte din dubla cu Belarus și Andorra. Fostul internațional nu s-a ascuns după deget și a evidențiat faptul că România a acumulat puncte fără a avea un joc strălucit, dar a explicat că importante sunt rezultatele în contextul actual.
„La prima vedere, par meciuri accesibile. Eu cred că vom reuși să luăm cele șase puncte din ambele meciuri și cu aceste șase puncte vom lua o opțiune destul de serioasă de a merge la Campionatul European. Cred eu. Într-adevăr, jocul suferă. Am avut rezultate pozitive pe un fond de joc destul de slab, dar am reușit să adunăm puncte și ăsta e cel mai important lucru la fotbal”, a spus Iosif Rotariu, la ProSport Live.
PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER