Unul dintre patronii din Superliga spune că a pierdut o adevărată avere în fotbal.
Investițiile în sportul-rege nu aduc, de multe ori, și rezultatele scontate, astfel că mulți dintre finanțatorii din Superliga au ajuns, de-a lungul timpului, în situația de a băga cluburile în faliment sau de a abandona, pur și simplu, proiectul.
Patronul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a spus în cadrul emisiunii ProSport Live că până în acest moment a investit mai mult de 12 milioane de euro. Norocul finanțatorului este că familia nu îio interzice să continue proiectul, dar acesta a spus în mai multe rânduri că e tentat să se retragă.
Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, spune că fotbalul i-a mâncat o parte consistentă din avere, având până acum mai mult de 12 milioane de euro investiți în 20 de ani de activitate.
„Fotbalul este un mâncător de bani! Am pierdut peste 12 milioane de euro. La nivelul Botoșaniului, este formidabil de mult. Sunt de 20 de ani în fotbal, am pierdut la început cu 4 milioane de euro pierdute în liga a doua. Companiile trebuie atrase cu un sistem fiscal câștigător pentru toată lumea.
Ca să fii azi privat cu milioane de euro date pe an, trebuie să fii dus de acasă cu toată puterea. Orice echipă cu bani publici dă 7-8.000 de euro și se duc acolo, pentru că eu dau 5.000 de euro.
Familia, asociații mei, nu se leagă de mine. Avem 2-3 milioane de euro pe an ca să plătim. E vorba și de mental. Ce pot să mai fac? Se vede că este greu în Superliga”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER