Dennis Politic (23 de ani) a vorbit, la EXCLUSIV DINAMO, despre diferențele dintre fotbalul englez și cel din Superliga.
Fotbalistul începutului de sezon la Dinamo a lipsit de pe teren la meciul cu CFR Cluj, 1-1, fiind suspendat pentru patru cartonașe galbene.
Dennis Politic s-a arătat surprins de existența acestei reguli în Superliga și a observat că arbitrii din țara noastră fluieră mult mai ușor contactele.
Dennis Politic a evoluat în Anglia înainte de transferul la Dinamo și spune că arbitrii britanici lasă jocul mult mai liber decât o fac cei din țara noastră.
De asemenea, fotbalistul din Șos. Ștefan cel Mare acuză inflexibilitatea arbitrilor din România, despre care spune că nu sunt dispuși să explice deciziile pe care le iau în timpul meciurilor.
„Mi se pare că uneori, chiar și în cazul meu, se dau prea ușor faulturi sau chiar cartonașe galbene. Măcar dacă se dă fault, să nu se dea cartonaș galben. Este și regula asta, că la patru cartonașe galbene ești suspendat, apoi la trei. Avem arbitri foarte buni, dar sunt și ei oameni, pot să facă și ei greșeli. Consider că în unele cazuri eu am primit cartonaș galben prea ușor.
În Anglia se dă mai multă cursivitate jocului și nu se fluieră atât de ușor. Se bagă alunecări, iar dacă este la minge atunci nu se fluieră imediat. În Anglia, atunci când luam un cartonaș galben, mergeam să-l întreb de ce a dat această decizie, iar el îți explica. În România, nu prea poți să comunici cu arbitrii. Nu vor să comunice!
Am urmărit campionatul României din Anglia și am observat că se fluieră prea ușor. Îmi place să am cursivitate”, a spus Dennis Politic, la EXCLUSIV DINAMO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER