România tremură pentru calificare, rivala Ungaria „pictează” și este 90% la Euro! Super gol reușit de starul din Bundesliga cu Serbia + iureș la finalul meciului. Rezultatele zilei în preliminarii

România tremură pentru calificare, rivala Ungaria „pictează” și este 90% la Euro! Super gol reușit de starul din Bundesliga cu Serbia + iureș la finalul meciului. Rezultatele zilei în preliminarii
  • Publicat:
  • Actualizat:

România tremură pentru calificare după remiza cu Belarus, în timp ce Ungaria este 90% la Campionatul European de anul viitor. Vecinii noștri au câștigat marele meci cu Serbia, scor 2-1.

Ungaria – Serbia 2-1. Vecinii noștri sunt 90% la Campionatul European

Ungaria face o campanie excelentă și este practic calificată la turneul final din 2024, după ce a reușit să bată la Budapesta reprezentativa Serbiei, scor 2-1.

Într-o atmosferă de zile mari, Ungaria a luat iar toate punctele cu Serbia, chiar dacă adversara prezentă la ultimul Campionat Mondial s-a bazat pe nume grele, precum Mitrovic, Lukic, Milenkovic sau Gudlej. Victoria gazdelor a fost adusă după super golul reușit de Sallai, vedeta celor de la Freiburg, una dintre cele mai bune echipe din Bundesliga.

Finalul i-a găsit pe jucătorii celor două echipe luându-se la harță, în condițiile în care atmosfera din tribune n-a fost deloc una liniștită pe parcursul partidei.

Cu 13 puncte din 5 meciuri, Ungaria are toate șansele să ajungă anul viitor în Germania, alături de cele mai bune echipe din Europa. Ar fi al treilea Euro la rând pentru o reprezentativă care a progresat mult în ultimii ani.

Așa cum era de așteptat, scorul serii s-a înregistrat la Bari: măcinată de probleme serioase, Italia n-a avut însă milă de Malta, pe care a bătut-o cu 4-0.

în schimb, Bulgaria se prăbușește din punct de vedere fotbalistic, dovadă că a ajuns pe ultimul loc în preliminarii: la Sofia, această reprezentativă a cedat cu modesta Lituania, scor 0-2.

Rezultatele zilei din preliminariile pentru Euro 2024

    • Irlanda de Nord – San Marino 3-0
    • Ucraina – Macedonia de Nord 2-0
    • Bulgaria – Lituania 0-2
    • Slovenia – Finlanda 3-0
    • Danemarca – Kazakhstan 3-1
    • Ungaria – Serbia 2-1
    • Italia – Malta 4-0

 

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×